Cultură

BRAȘOV. Dirijor din Turcia și violonist din Polonia

 

Melomanii braşoveni sunt aşteptaţi, joi, de la ora 19.00, la un concert simfonic extraordinar, la Sala Patria. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Hakan Sensoy (Turcia), iar solist invitat este violonistul Jarosław Nadrzycki (Polonia). Programul cuprinde lucrări din G. Rossini – Uvertura la opera „Coţofana hoaţă”, N. Paganini – Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major op. 6 şi M. P. Musorgski – Suita simfonică „Tablouri dintr-o expoziţie”.
Violonist şi dirijor de renume mondial, Hakan Sensoy (născut în 1968) a absolvit Conservatorul de stat din Istanbul, în 1988. Încă din 1984 a început să concerteze atât în Turcia, cât şi în străinătate. Ca violonist, Sensoy şi-a continuat educaţia cu Trevor Williams, la Colegiul Regal de Muzică din Londra, şi mai târziu cu violonistul şi pedagogul rus Victor Pikaisen, precum şi celebrul artist al statului turc, Ayla Erduran. La vârsta de 16 ani a fost numit „Cel mai mare artist de succes al anului”, de către Asociaţia Filarmonica din Istanbul. În prezent este profesor de vioară la Conservatorul de Stat al Universităţii Tehnice din Istanbul.
Jarosław Nadrzycki (1984) s-a născut în Zagan (Polonia). La vârsta de 12 ani a debut cu Orchestra Conservatorului din Moscova. De atunci a devenit unul dintre cei mai promiţători virtuozi ai viorii din generaţia sa. Palmaresul său include numeroase premii, obţinute în diverse competiţii europene. Mentor i-a fost, între alţii, prof. Igor Petrushevsky. De-a lungul anilor, tânărul violonist a avut mai multe concerte pe săli europene şi nu numai.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare