Cultură

BRAȘOV. Dirijor coreean și pianist francez, alături de orchestra Filarmonicii

 

Braşovenii sunt aşteptaţi, în această seară, de la ora 19,00, la Sala Patria, la un concert extraordinar simfonic susținut de orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului coreean Jin Baek, invitat fiind pianistul francez Bertrand Giraud. Programul serii cuprinde: G. Bizet – Suita nr. 1 „Carmen”, Cl. Debussy – Fantezia pentru pian şi orchestră, C. Gounod – Muzica de balet „Faust” (selecţiuni) şi E. Lalo – Simfonia în sol minor.
Dirijorul coreean Jin Baek este directorul artistic al Orchestrei Provinciale Simfonice din Gyeongbuk, Coreea de Sud, şi al Orchestrei Festivalului de la Busan. Doctor în arte muzicale, este foarte solicitat atât în Asia, cât şi în restul lumii, dirijând orchestre precum Orchestra Simfonică din Bilbao şi Orchestra Simfonică Extremadura din Spania, Orchestra Simfonică San Remo din Italia etc.
Invitatul serii, francezul Bertrand Giraud, este un pianist recunoscut pe plan internaţional, experimentat  şi care a colaborat cu numeroşi dirijori, dar şi cu orchestre simfonice renumite: Filarmonica Lodz, Filarmonica Nord Ceha Teplice, Orchestra Simfonică Lublin  şi multe altele.
Biletele se găsesc la Sala Patria, iar costul unuia, dat fiind că vorbim de un concert extraordinar, este de 40 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button