Cultură

BRAȘOV. „Deviații” – o expoziție despre alegeri personale

 

Braşovenii sunt invitați astăzi, de la ora 10.00, la vernisajul expoziţiei „Deviations”. Expoziţia va fi găzduită de Muzeul de Artă Braşov, unde vor fi şi invitaţi din Franţa. Asta pentru că evenimentul se desfăşoară în cadrul sezonului cultural România-Franţa 2019 şi a International Festival of Extraordinary Textiles (FITE). „Expoziţia reuneşte creaţii singulare de artă textilă, profund personale, realizate din diferite materiale, care demonstrează că întotdeauna este posibil să urmezi o altă cale faţă de cea impusă de societate, de educaţie, de economie, de natură, depăşind regulile putem să ne deschidem spre o altă realitate, utopică şi poetică. Prin diversitatea materialelor utilizate este întruchipată multitudinea identităţilor, memoriilor şi relaţiilor interumane care marchează imaginarul colectiv al societăţilor moderne şi subliniază că circulaţia persoanelor, ca şi a resurselor, obiectelor şi a ideilor, este o parte esenţială şi determinantă a istoriei umanităţii. Expoziţia invită vizitatorul să se delecteze într-o manieră critică şi să reflecteze asupra marilor probleme cu care se confruntă societăţile moderne, care afectează toate ţările şi influenţează modul în care privim lumea şi maniera în care ne raportăm la Celălalt”, spun organizatorii.    
Partenerii expoziţiei sunt: Institutul Francez Bucureşti, HS Projets, Institutul Cultural Român, Musée Bargoin, Clermont Auvergne Métropole, Les Arts et Mouvants, Naco Paris şi Studio Wudé.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare