Cultură

BRAȘOV. Despre regalitate şi mare, la… munte

 

Muzeul „Casa Mureşenilor” găzduiește astăzi, 21 ianuarie, de la ora 17.00, lansarea cărții „Regalitatea şi Marea”, volumul fiind semnat de dr. Doina Păuleanu, braşoveancă de origine, director al Muzeului de Artă Constanţa. Potrivit autoarei, lucrarea, publicată la Editura Monitorul Oficial, se referă exclusiv la regele Carol I şi la regina Elisabeta şi se concentrează în jurul proiectului regelui de a moderniza Dobrogea şi, implicit, Constanţa. Dr. Doina Păuleanu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, secţia „Istoria şi Teoria Artei”, este doctor în istorie şi a publicat mai multe lucrări de istoria artei, antropologie urbană, imagologie şi management cultural.

„Proiect de țară a cărui grandoare nu va mai putea probabil să fie egalat”

Albumul a fost lansat marți la Muzeul Cotroceni. Scriitorul Andrei Pleșu, care a mărturisit că a întâlnit-o pe autoare, în urmă cu mulţi ani, în timpul studiilor universitare, a apreciat că „reușita principală a cărții este aceea că nu este doar un text, dar și un obiect frumos, realizat la un nivel maxim de profesionalism, savantă și frumoasă, temeinică și fermecătoare”.
În opinia lui Pleșu, cartea, „un omagiu adus lui Carol I, un personaj fără de care România n-ar fi existat”, este „o istorie a Dobrogei, după ce aceasta a fost recuperată de statul român, după cucerirea independenței”, o lucrare „cu trimiteri geopolitice extrem de actuale”, realizată cu „o competență antropologică”. „Au trecut pe acolo Delavrancea, Vlahuță, Caragiale, Eminescu însuși și chiar Hans Christian Andersen”, a spus scriitorul.
Anca Ivașcu, redactor-șef al editurii, a evidențiat bogatul material documentar al lucrării — cărți, gravuri, note de călătorie. „Autoarea te face să te întorci în timp, să retrăiești acolo”, a spus Ivașcu, menționând că din carte reiese „lecția reperului respectului interetnic impus de regele Carol I”.
Autoarea a mărturisit că lucrarea vine în suita altor lucrări de antropologie locală, că a pornit de la ideea că revenirea Dobrogei la patria-mamă a fost foarte dorită de Carol I, care considera că este foarte important ca țara să aibă ieșire la mare, „un proiect de țară a cărui grandoare nu va mai putea probabil să fie egalat”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button