Cultură

BRAȘOV. Despre „Crimă și pedeapsă”

 

După  ce „Idiotul” a fost, în aprilie, punctul de plecare pentru o încercare de descifrare a universului dostoievskian, iar luna trecută, „Demonii”, pentru astăzi a fost lansată o nouă provocare la dezbatere pornind de la romanul „Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski. Aceasta are loc de ora 18.00, în localul de pe Str. Postăvarului, nr. 2. Participă protosinghel Policarp Stoian (Mănăstirea Bran), prof. univ. Diana – Maria Cismaru (SNSPA, Bucureşti), preot Cristian Muntean (Biserica Adormirea Maicii Domnului). „Părerea de sine şi jertfa de sine – acestea sunt cele două planuri ale naturii umane care definesc cartea lui Dostoievski pusă in discuţie de această dată. Raskolnikov, eroul principal al romanului, îşi justifică omorul plecând de la încredinţarea că unui om al cărui destin este deasupra celorlalţi orice îi este permis. Iar Sonia este persoana care din iubire pentru Raskolnikov se jertfeşte pe sine, urmându-i acestuia în destinul frânt de actul uciderii.  Aceasta credem noi că este cheia «tare» a cărţii «Crimă şi pedeapsă». Pentru toate celelalte posibile interpretări ne vom încredinţa priceperii şi abilităţilor invitaţilor noştri”, spune Mihai Vacariu, moderatorul întâlnirii. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button