BRAȘOV. Depoul de Arta Urbană, eveniment în Biserica Franciscană
Muzica și proiecțiile se vor îmbina, duminică, în Biserica Franciscană de pe strada Sfântul Ioan, numărul 7. Este vorba despre un eveniment marca „Depoul de Arta Urbană”, ce va începe de la orele 17.00.
Accesul la „On a special day, God created sound” (trad. „Într-o zi specială, Dumnezeu a creat sunetul”) se va face pe bază de invitație, care poate fi solicitată înainte de eveniment.
Participarea este posibilă doar pe baza acesteia, iar intrarea se va face în funcție de mulțimea celor deja prezenți în incinta lăcașului de cult. În momentul în care se ajunge la un număr de 130-150 de invitați, se va permite accesul la schimb cu cei care vor dori să iasă din biserică.
Pentru ca experiența audio-video să se realizeze ca o legătură strictă între artiști și invitați, doar prin intermediul sonicității și ambianței din biserică, luând parte parțial sau total la eveniment, organizatorii solicită ca telefoanele mobile să fie puse pe mod silențios.
„De asemenea, din respect pentru momentul inedit creat, vă rugăm să păstrați o liniște decentă deoarece sunetul va fi încet, în armonie cu locația”, au transmis organizatorii, care atenționează și cu privire la vestimentație: „Deoarece suntem în luna Decembrie, iar în biserică este răcoare, vă recomandăm să vă îmbrăcați corespunzător”.
Rezervări se pot face AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.