Cultură

BRAȘOV. De ce vor bate clopotele Bisericii Negre astăzi

 

Astăzi, la ora 14.00, clopotele Bisericii Negre vor răsuna în mod special pentru a marca aniversarea unui eveniment istoric: cei 475 de ani de la prima slujbă evanghelică din Transilvania, ce a avut loc în lăcașul de cult, în 3 octombrie 1542. Braşovul a fost primul oraş din Transilvania, în care Sfatul Oraşului, condus la acea dată de saşi, a adoptat Reforma religioasă după modelul de la Wittenberg, preluând şi principiul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu în limba maternă. „Cărticica Reformei pentru Braşov şi Ţara Bârsei”, redactată de umanistul şi consilierul local Johannes Honterus (1498-1549) şi tipărită scurt timp după prima slujbă evanghelică, în 1543, a stat la baza Reformei adoptată de toate oraşele şi satele săseşti.
Reforma religioasă a contribuit la o deschidere profundă faţă de educaţie, ştiinţă şi cultura muzicală. Prin elaborarea unui nou regulament şcolar pentru gimnaziul academic din Braşov, bazat pe o concepţie pedagogică umanistă, Honterus a contribuit cu un impuls puternic la dezvoltarea învăţământului modern. Şcoala de lângă Biserica Neagră, care-i poartă numele, este unul dintre marile licee de stat din România, dedicate învăţământului în limba germană. În acest an, Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa (CPCE) a oferit oraşului Braşov titlul protejat de oraş european al reformei, subliniind impactul benefic al Reformei religioase de la Braşov pe plan internaţional.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare