Cultură

BRAȘOV. Dan Puric, Marius Oprea, Octav Bjoza vorbesc despre eroii autentici

 

Figurile marcante ale luptei anticomuniste brașovene (Nicolae Purcărea, Teofi Mija, Traian Trifan, Petre Baicu, Ion Samoilă, Erich Tartler ș.a.) vor fi evocate și omagiate astăzi la Brașov, într-un eveniment dedicat eroilor autentici și nevoii societății actuale de a-i avea. Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” organizează Simpozionul memorial „Nevoia de eroi autentici”, dedicat eroilor rezistenței anticomuniste, la Centrul Cultural „Reduta”  Brașov. Vor vorbi actorul Dan Puric, , istoricul Marius Oprea (,„vînătorul de securiști” și cel care și-a asumat misiunea de a descoperi victimele comunismului aruncate în gropi comune), Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, și președintele Fundației Ogoranu, Coriolan Baciu.
„Într-o vreme în care Istoria este arestată și eroii sunt condamnați din nou post-mortem, fabricându-se în loc „eroi” din colaboraționiști și călăi, se impune ca o datorie și o necesitate APELUL LA MEMORIE. NEVOIA DE EROI, eroi AUTENTICI, nu făcuți de agenții de publicitate din rațiuni politice, este inexorabilă într-o țară în care memoricidul lasă în urmă un vid lesne de umplut cu impostori. «Cine controlează trecutul controlează viitorul, cine controlează prezentul controlează trecutul», spunea George Orwell. E o miză ce justifică războiul total împotriva Memoriei. Ca în fiecare an, și în această toamnă vă propunem o reîntâlnire sub semnul efigiilor unor eroi precum NICOLAE PURCĂREA, TEOFIL MIJA, TRAIAN TRIFAN, PETRE BAICU, ION SAMOILĂ, ERICH TARTLER și alte figuri marcante ale luptei anticomuniste brașovene. Vom avea alături pe actorul DAN PURIC, OCTAV BJOZA – președintele AFDPR, istoricul MARIUS OPREA și CORIOLAN BACIU, președintele Fundației Ogoranu.
O manifestare organizată la inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, împreună cu Frăția Ortodoxă Sf. Gheorghe, Asociația Aproapele Meu, Centrul Cultural La Noi Acasă, Asociația Tinerii din Ziua de Azi și alții”,
se arată în comunicatul organizatorilor, publicat pe pagina web Buciumul.
Întâlnirea memorială va avea loc de la ora 18, intrarea fiind liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] al municipiului Braşov şi deținător al titlului de „Tezaur Uman Viu” acordat de UNESCO, luptător anticomunist deţinut timp de 20 de ani în cele mai cumplite temniţe ale totalitarismului, va fi evocat […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare