Cultură

BRAȘOV – CRISTIAN. Vernisajul unei expoziții de excepție. INCIPIT într-un loc special

 

Asociatia Forums împreună cu Asociația Culturală Artessentia vă invită la vernisajul expoziţiei INCIPIT, marţi 3 octombrie 2017, orele 18.00, în spaţiul primitor al Asociaţiei „Sfânta Maria” –  Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cristian.

Expoziţia INCIPIT este rezultatul atelierului de creaţie din cadrul proiectului cultural derulat de Asociaţia Forums în parteneriat cu Asociaţia Culturală Artessentia, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, care poposeşte în parcursul său itinerant şi la Cristian. 

Intenția noastră este readucerea în atenție a patrimoniului cultural local prin artă contemporană, valorificarea informațiilor legate de manuscris și carte veche ca obiect estetic, cât și a meseriilor de mult uitate care sunt incluse în confecționarea cărții.

Aceasta este materializată în expoziţia de faţă prin viziunea personală a celor șapte artişti specializați în conservare-restaurare, grafică şi grafică digitală, pictură, artă textilă, artele focului – ceramică, sticlă, metal.

Expun: Georgiana Gămălie, Gabriela Levențu Naftanailă, Ioan-Aron Țăroi, Decebal Gabriel Țăroi, Ioan Vladimir Țăroi, Victoria Țăroi și Horia Țigănuş.

Expoziţia este, de asemenea, prilej de descoperire a unor valori de carte veche şi manuscris din patrimoniul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Cristian.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare