BRAȘOV. Creație și recreație la „Arlechino”
![BRAȘOV. Creație și recreație la „Arlechino” 1 img-7382.jpg](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2018/01/images_aimytexarticles_images_img-7382-780x459.jpg)
Teatrul pentru Copii „Arlechino” îi așteaptă pe copii să se înscrie la „Arlechino Atelierul de Creație și Recreație”, care se va desfășura în perioada 5 – 9 februarie 2018, adică în vacanța intersemestrială. Modulul se intitulează „Rețetarul de teatru – teatru mititel, folosind un degețel…” și se adresează copiilor cu vârste începând cu 5 ani .Pentru acest modul organizarea s-a stabilit pe două grupe a câte 10 participanți. Prima grupă este programată între orele 10.00 – 11.30, iar cea de-a doua – între 12.00 – 13.30.
Tariful de participare este de 120 de lei pentru un participant la întregul modul, pe tot parcursul celor cinci zile. Cei care vor participa mai puţin de 5 zile vor plăti 25 de lei pe zi. Sunt disponibile 20 de locuri şi nu vor fi acceptate înscrieri peste numărul maxim de copii dintr-o grupă. Părinţii trebuie să completeze pe fişa de înscriere la ce grupă doresc să-şi înscrie copilul. Înscrierile se fac la sediul teatrului,, iar reprezentanţii instituției precizează că vor avea prioritate participanţii care achiziţionează modulul complet, respectiv cei care vor plăti 120 de lei. Termenul limită de înscriere este 1 februarie. La finalul proiectului, copiii vor primi o diplomă de participare şi obiectul realizat în cadrul atelierelor. Coordonatorii atelierelor sunt actorii: Iuga Adrian, Stroe Marius, Muraru Elisabeta, Rujan Petronela, Mihaly Erika, Zaharie Manuela, Dobrescu Adrian, Vătavu Florența, Kovacs Tunde – artist plastic /sculptor păpuși.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)