Cultură

BRAȘOV. Cor grecesc de tineret în Festivalul Musica Barcensis

 

În acest final de săptămână, ediția a X-a a Festivalului Musica Barcensis ajunge și la Biserica fortificată din Cristian. Aici, astăzi, de la ora 18.00, vine în fața melomanilor Corul Cyril & Methodius – din Salonic, cu Maria Emma Meligopoulou – director muzical și Nicolas Zafranas –acompaniator

Corul Cyril & Methodius din Salonic, una dintre cele mai distinse organizații corale grecești, a fost fondat în 1992 de către actualul director muzical Maria Emma Meligopoulou. Este  compus din cinci ansambluri diferite cu peste 300 de cântăreți: Corul de Formare, 6-9 ani, Corul Copiilor I (9-17 ani), Corul Copiilor II (9 – 17 ani), Corul de cameră (vocile feminine selectate 13 – 25), Corul de tineret mixt (13 – 25)

În ultimii 25 de ani, corul a efectuat mai mult de 800 de concerte în Grecia (Atena, Salonic, Creta, Rhodos, Kefalonia, Patras, Serres, Volos, Komotini, etc), precum și în Europa, (Austria,Italia, Republica Cehă, Finlanda , Marea Britanie, Ungaria, Germania, Elveția, Țara Galilor, Bulgaria), Africa de Sud, Singapore, China, Canada, Turcia, Egipt, Israel și Rusia.

Corul este beneficiar al mai multor premii naționale și internaționale, printre care Premiile de aur în festivaluri corale internațional prestigioase cum ar fi:  Al 5 -lea Festivalul Brahms (Germania), Competiția corală, ediția a X-a, „Moscow Sounds“ (Rusia), „Loto Quebec Festivalul 2009“ (Canada) și Concursul Internațional, ediția a IX-a „Venezia in Musica” din Italia, 2011.

Corul colaborează periodic cu „Centrul  de Concerte din Salonic”, în marile opere corale, cum ar fi äPatimile după Matei de J.S. BACH, „ War Requiem” de B. Britten, „Turandot“, de Puccini. și în concerte renascentiste și baroce, precum și cu Orchestra de Stat din Salonic și Orchestra Simfonică din Salonic în lucrări cum ar fi: „Simfonia a doua”  de Theodorakis, „Olvios Tafos” de Adamis (premieră mondială), „Grammaticale Suita” a lui Sallinen (premiera greacă) etc. Corul colaborează, de asemenea cu Opera din Salonic, Sala de Concerte din Atena și Teatrul de stat din Salonic.

Corul a lansat 4 CD-uri cu operele corale din repertoriul său și a făcut înregistrări care au fost difuzate de televiziunea greacă și germană.

Dr. Maria Emma Meligopoulou, fondator și director muzical al corului, deține o diplomă de doctorat în Dirijat Coral de la Universitatea Ionică și o diplomă de master în Dirijat Coral de la Boston University. Predă tehnici de interpretare corală și conduce corul Universității Macedonia din Thessaloniki, Grecia.

Nicolas Zafranas, acompaniatorul corului și pianist, deține o diplomă de doctorat de la Universitatea Brunel si este asistent în cadrul universității Aristotel din Salonic.

Programul concertului:

  1. Tomás Luis da Vittoria (1548 – 1611) – Judas mercator pessimus
  2. Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525 – 1594) – Pleni sunt coeli
  3. Antonio Lotti (1667 – 1740) – Vere languores nostros
  4. Zoltan Kodály (1862 – 1967) – Ave Maria
  5. Javier Busto (1949) – Salve Regina
  6. Gabriel Fauré (1845 – 1924) – Cantique de Jean Racine
  7. Claude Debussy (1862 – 1918) – Noel des Enfants qui n’ont plus de maisons
  8. Pablo Casals(1876 – 1973) – Nigra sum
  9. Sergei Rachmaninoff (1873 – 1943) – Angel
  10. Samaras Christos (1956) – 3 songs on poetry by Nobel Price Poet Elytis
  11. Manos Hatzidakis (1925 – 1994) – Θάλασσα πλατιά; Enos leptou sigi; Ta paidia kato ston kampo
  12. Mark Hayes (1953) – Go down Moses
  13. Paul Cardwell/Sean Ivory – Go where I send thee
  14. Ino Antonini – Music is everywhere


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button