BRAȘOV. Conferințe despre orașul anilor ’50
Seria de conferințe „Orașul Memorabil” continuă astăzi, de la ora 18.00, în Mansarda Casei Baiulescu, cu două subiecte extrem de interesante pentru cei care vor să afle mai multe despre o perioadă în care comunismul a impus schimbări dramatice pentru Braşov şi braşoveni.
Un prim subiect este propus de Mara Mărginean, cercetator postdoctorand, Universitatea Babes-Bolyai, care va vorbi despre „Industrializarea dincolo de date statistice: calitatea vieții în Hunedoara și Brașov în anii ’50.
Prezentarea propune, ca printr-o incursiune în cotidianul muncitorilor din oraşele Hunedoara şi Brasov în intervalul 1950-60, să evidenţieze felul în care regimul comunist a angajat un program economic de industrializare pentru a reconfigura relaţiile sociale, dar şi modalităţile prin care populaţia a (re)acţionat. Cercetarea de micro-istorie surprinde, în plan local, ambiguităţile acţiunilor autorităţii centrale şi relaţia deseori negociată dintre putere şi forţa de muncă. Acordînd o atenţie particulară felului în care activităţile din fabrică imprimă muncitorilor valenţe identitare specifice, prelegerea descrie practicile cotidiene dincolo de perimetrul industrial ca un dat al întrepătrunderilor ideologiei colectiviste şi a priorităţilor individuale. Mara Mărginean este doctor în istorie al Academiei Române din anul 2013, iar în prezent este cercetător post-doctoral al aceleiaşi instituţii. Se specializează în istoria socio-economică a epocii contemporane, domeniile ei de interes fiind războiul rece, istoria artei şi a arhitecturii în secolul XX, modernizare şi tehnologie, sociologia profesiilor. A beneficiat de burse de studii și rezidențe în Canada, Marea Britanie, Rusia și Ungaria, și a participat la peste 30 de conferințe academice nationale si internationale (Barcelona, Budapesta, Dublin, Gottingen, Londra, Manchester, Poznan, Roma, Valencia).
Al doilea subiect îl propune Corneliu Pintilescu, lector, doctor, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Esze vorba de politizarea spațiului în Brașovul anilor ’50. Lucrarea sa este intitulată „În locul vechii cetăţi feudale, un oraş al muncitorilor. Politizarea spațiului în Brașovul anilor ’50”.
Prezentarea tratează tema politizării spațiului urban în Brașovul anilor ’50 de către regimul comunist prin inserarea unui mesaj politic în denumirea spațiilor publice și prin acordarea unei încărcături ideologice anumitor locuri sau părți ale orașului. Corneliu Pintilescu este lector la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu unde predă istorie contemporană. A publicat două cărţi şi numeroase articole în reviste academice din ţară şi străinătate pe teme legate de istoria României comuniste.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.