Cultură

BRAŞOV. Conducerea Teatrului „Sică Alexandrescu” şi-a dat demisia

 

Trei persoane din conducerea Teatrului „Sică Alexandrescu” Braşov şi-au anunţat astăzi demisia, printr-un comunicat remis presei.
Este vorba despre directorul instituţiei, regizorul Claudiu Goga, Oana Borş – secretar literar şi Mariana Hudişteanu – contabil-şef. Cei trei şi-au explicat gestul prin nemulţumirea acumulată în faţa „abuzurilor” de care o acuză pe Cecilia Doiciu, director al Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente din cadrul Primăriei Braşov. Printre motivele invocate în comunicatul semnat „Conducerea Teatrului „«Sică Alexandrescu»” se numără faptul că Sala Mare a Teatrului a fost dată în chirie după renovare, iniţial, fără a consulta managementul instituţiei culturale, fără a respecta programul de repetiţii şi de spectacole, apoi nerespectând ziua de luni convenită, iar banii obţinuţi se duc la bugetul local şi nu în cel al teatrului, care are dreptul şi nevoie să realizeze venituri proprii.
De asemenea, se reproşează faptul că procedura de organizare a concursului pentru postul de director ar fi fost ilegală (prima tentativă fiind anulată, iar la a doua nefiind ales nici unul dintre candidaţi, printre care nu s-a numărat actualul manager), dar şi că reprezentanta Primăriei Braşov nu ar fi acceptat ca preţul biletelor pentru Festivalul de Dramaturgie Contemporană, ce va avea loc în această lună, să fie majorat.

Ulterior, secretarul literar Oana Borş a anunţat că alţi trei angajaţi şi-au dat demisia, fără a-i nominaliza.

Manager interimar până la concurs

Purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Sorin Toarcea, a precizat că demisia directorului Teatrului „Sică Alexandrescu” este „un act unilateral de voinţă al directorului”. El a mai spus că „Primăria a luat la cunoştinţă, iar în zilele următoare va fi numit un alt director interimar. Decizia domnului Goga nu va afecta în nici un fel organizarea şi desfăşurarea Festivalului Internaţional de Dramaturgie de la Braşov”.
Mandatul viitorului director va fi de scurtă durată, pentru că în luna ianuarie a anului viitor se va desfăşura concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al teatrului braşovean.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, şi  Cecilia Doiciu nu au putut fi contactaţi telefonic pentru a le obţine punctele de vedere privind această situaţie. Le vom consemna îndată ce aceştia vor fi disponibili pentru a comenta situaţia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button