BRAȘOV. Concerte speciale sub semnul „vibrației”
Cea de-a patra ediţie a festivalului de muzică clasică şi arte vibrate!festival, care scoate muzica în spaţii neconvenţionale, mai aproape de publicul tânăr, aduce concerte speciale.
Tema centrală a festivalului din acest an al Centenarului este „Unison”. După cum spunea directorul festivalului, compozitorul și violonistul Vlad Maistorovici „În anul Centenarului ne inspirăm din compoziția vizionară a lui George Enescu, Preludiu la unison. Așa cum diferitele instrumente ale orchestrei se reunesc într-o singură melodie în această piesă unică, ediția 2018 reunește sunetul, dansul și culoarea în spațiile cele mai incitante din Brașov, cu interpretări de clasă internațională ale tinerelor staruri ale scenei muzicii clasice”
vibrate!festival celebrează anul acesta alte trei centenare: cel al lui Leonard Bernstein (100 de ani de la naștere), printr-un concert extraordinar la „West Side Story”, care a deschis duminică festivalul, cel al lui Claude Debussy (100 de ani de la moarte) prin concertul String Theory III de la Biserica romano-catolică Petru și Pavel, care va avea loc mâine, de la ora 19.00, intrarea fiind liberă și centenarul Ingmar Bergman (100 de ani de la naștere) – concertul de dans pe muzica din filmele lui Bergman „Sarabande in Darkness”,
vibrate!festival se va încheia duminică, 24 iunie, de la ora 19:00, cu un concert la Bastionul Țesătorilor. Muzicieni români și artiști ai festivalului se reunesc în ansamblul vibrate!festival superStrings Orchestra pentru un program muzical care include o interpretare epică a Preludiului la Unison de George Enescu, Dansuri Românești de Bartok alături de piese de Dinicu, Ravel, Ligeti, Pärt și Xenakis. În caz de condiții meteo nefavorabile, evenimentul se mută la Sala Patria.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.