Cultură

BRAȘOV. Colocviul Național Universitar de Literatură Română Contemporană

 

Timp de două zile, studenţi şi profesori de la Literele din ţară se reunesc la Braşov, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Colocviului Național Universitar de Literatură Română Contemporană. Invitaţii speciali de anul acesta sunt poetul Ion Mureşan şi prozatorul Cristian Teodorescu. Deschiderea Colocviului va avea loc joi, 2 iunie, de la ora 9:00 în Aula Magna a Universităţii Transilvania din Braşov. Joi, tot la Aulă, vor avea loc comunicările studenţilor, în două secţiuni, iar vineri, 3 iunie, colocviul profesorilor şi dialogurile cu cei doi scriitori invitaţi, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov.
Ion Mureşan a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1981). A făcut parte din gruparea revistei „Echinox”. După absolvire devine membru al cenaclului „Saeculum” din Beclean. Între anii 1981 şi 1988 a fost profesor de istorie în comuna Strâmbu. Din 1988 devine redactor la revista „Tribuna” din Cluj. A debutat cu poezie în revista „Cutezătorii” (1968). În 2005 a fost invitat în Franţa în cadrul programului „Les Belles Étrangères”. A debutat în 1981, cu Cartea de iarnă”, dar şi-a pus semnătura şi pe eseuri. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru fondator al Asciaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO). În august 2010 a susţinut un recital de poezie la festivalul FânFest, Roşia Montană în cadrul campaniei „Salvaţi Roşia Montană”.
Prozatorul, publicistul şi eseistul Cristian Teodorescu a absolvit în 1980 Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În perioada studenţiei şi după absolvire a fost membru al Cenaclului de proză „Junimea”, îndrumat de criticul şi profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, şi a frecventat Cenaclul de Luni, coordonat de criticul şi profesorul Nicolae Manolescu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent este redactor la ziarul Caţavencii. A debutat în 1985 cu volumul de povestiri Maestrul de lumini (roman, Editura Cartea Românească, Bucureşti), după ce fusese inclus în volumul colectiv Desant ’83 (1983).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button