Cultură

BRAȘOV. Cinematografie românească itinerantă

 

„Caravana celor 100 de filme” ajunge astăzi în municipiul Codlea, la Casa de Cultură din localitate, cu două producţii româneşti şi un invitat special. De la ora 17.00, spectatorii pot viziona filmul documentar „Marea Unire: România, la 100 de ani”, iar de la ora 19.30, pe marele ecran, va fi proiectat filmul „Ilustrate cu flori de câmp”, în regia lui Andrei Blaier. Invitatul special al episodului 82 din Centenarul Filmului Românesc este Irina-Margareta Nistor, critic de film şi ambasador cinematografic al proiectului.

„Proiectul nostru ajunge la final. Mai avem de realizat, după evenimentele de la Codlea, 18 episoade. Ne bucurăm, până acum, de relaţii frumoase cu primăriile localităţilor în care am ajuns, unde am fost invitaţi sau le-am trimis noi şi ei au acceptat, iar asta ne spune că în România, cinematografia are nevoie de spaţii de desfăşurare, de promovare şi de întâlniri cu publicul. Practic, cea mai importantă parte, cea a întâlnirii cu publicul şi a apropierii acestuia de realizatori, regizori, actori, critici, o realizăm şi ne place să trăim filmul românesc prin astfel de iniţiative. Am început în anul Centenarului şi continuăm până în 2019, iar dacă proiectul nostru va fi solicitat în continuare, vom deschide marele ecran cu selecţii şi în 2020. La Codlea, am găsit deschidere şi susţinere prin Primăria municipiului şi prin faptul că există gust pentru filmele româneşti”, precizează Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului #100filme.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Codlea, al Consiliului Local şi al Casei de Cultură a Municipiului Codlea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button