Cultură

BRAȘOV. Cinci candidați se vor lupta pentru postul de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu”

 

Cinci persoane vor concura pentru postul de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov, patru dintre acestea înscriindu-se astăzi, în ultima zi de depunere a dosarelor. Cei cinci candidați sunt Fodor Zeno Ioan Tudor (critic de teatru și fost director al Teatrului din Târgu Mureș – cel mai experimentat dintre candidați, având 83 de ani), George Custură (actor al Teatrului „Sică Alexandrescu”), Dan Marius Zarafescu (regizor și fost director adjunct al Teatrului Nottara din București), Mihai Giuritan (actor) și Erwin Șimșensohn (regizor din București).

Viceprimarul Costel Mihai a explicat că dosarele de candidatură ale celor cinci vor intra în evaluare, pentru a se verifica în ce măsură au fost respectate condițiile de eligibilitate impuse la înscriere.

„Această verificare a condiţiilor de eligibilitatea va dura maxim două zile, până pe 15 septembrie, iar pe 16 septembrie vom comunica rezultatele verificării, urmând să trimitem apoi dosarele care s-au calificat către membrii comisiei de evaluare, care începând din 26 septembrie vor analiza proiectele de management propuse de candidaţi. Pe 29 septembrie este programat interviul cu candidaţii, la care vor participa însă numai cei care au obţinut cel puţin nota 7 după analiza proiectelor de management”, a precizat viceprimarul Costel Mihai.

El s-a arătat încrezător că teatrul va avea manager până la începutul lunii viitoare: „Sperăm ca până la începutul lunii octombrie să avem un nou manager pentru Teatrul «Sică Alexandrescu» şi să putem demara astfel organizarea Festivalului Naţional de Dramaturgie Contemporană, care va avea loc la începutul lunii noiembrie şi care este unul dintre cele mai importante evenimente ale Braşovului”, a adăugat reprezentantul Municipalității.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare