Cultură

BRAȘOV. „Charlie Hebdo”, multiplicat de 45 de ori

 

„Dessins en liberté” (Desene în libertate) este genericul sub care au fost adunate 12 roll-upuri cu desene din presă, realizate de aproape 45 de desenatori din lumea întreagă, ca un ecou la atacul de la sediul revistei Charlie Hebdo, din 7 ianuarie 2015. Expoziţia va fi deschisă publicului astăzi, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania Braşov (Rectorat, parter). Manifestarea expozițională îşi propune extinderea perspectivei asupra libertăţii de exprimare prin prezentarea modului în care aceasta este exersată astăzi pe toate continentele; desenatorii sunt de 45 de naţionalităţi diferite şi toate desenele au fost publicate în presa locală respectivă. Temele sunt diverse: mediul, criza fără frontiere, corupţia, condiţia femeii.
Vernisajul expoziţiei are loc astăzi, de la ora 17.30, iar peste o săptămână a fost programată o dezbatere pe tema libertăţii de exprimare, moderată de  conf. univ. dr. Adrian Lăcătuş, directorul Centrului Multicultural şi decan al Facultăţii de Litere Braşov. Eveniment cultural înscris în calendarul acestui an aniversar pentru Alianţa Franceză Braşov (25 de ani de la înființare), expoziţia este rodul unui parteneriat între Institutul Francez de la Paris şi săptămânalul „Courrier International”. Expoziţia va putea fi vizitată până în 13 mai.
Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo a avut loc la Paris, la 7 ianuarie 2015. 12 oameni au fost ucişi (10 jurnalişti şi 2 poliţişti) şi 11 răniţi în acel atac. Charlie Hebdo este o revistă săptămânală satirică franceză, care îşi asumă un ton provocator, a creat frecvent polemici, cele mai recente în legătură cu Islamul. Cea mai controversată a fost cea privind caricaturile cu profetul Mahomed.  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare