Cultură

BRAŞOV. „Cenuşăreasa”, în haine noi şi în două spectacole

 

Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet continuă, în acest sfârşit de săptămână, cu „La Cenerentola” (Cenuşăreasa) de Gioachino Rossini, spectacol care va fi prezentat atât sâmbătă, cât şi duminică seara, de la ora 18.30, în două distribuţii diferite. 

„Cenuşăreasa” (în italiană „La Cenerentola ossia La buontà in trionfo”) este o operă comică în două acte de Gioachino Rossini, după un libret de Jacopo Ferreti. Premiera operei a avut loc la Teatro Valle din Roma, pe 25 ianuarie 1817. Premiera acestei lucrări a avut loc la Opera Braşov în 1994, în regia semnată de Carmen Dobrescu, iar în distribuţiile spectacolelor de acum, publicul îi poate revedea pe doi mari artişti consacraţi, care au făcut parte dintre soliştii care au cântat atunci: tenorul Robert Nagy (Bucureşti) şi baritonul Marian Pop (Germania). Alături de cei doi, va fi prezentă şi soprana Lăcrămioara Schuller, care a făcut parte din distribuţia premierei. Teatrul Muzical Braşov, aşa cum se numea pe atunci Opera Braşov, în co-producţie cu Televiziunea Română, a realizat în 1995 filmul „Cenuşăreasa”, regizat de Luminiţa Constantinescu, cu înregistrări desfăşurate la castelele Bran şi Peleş.
„Cenuşăreasa” va beneficia de o nouă concepţie scenografică şi costume noi, realizate de Rodica Garştea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Leonardo Quadrini (Italia). Asistent regie va fi Anda Pop.
Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei şi pot fi cumpărate de la sediul Operei, din str. Bisericii Române nr. 51, astăzi, până la ora 17.00, iar sâmbătă şi duminică, cu o oră înainte de spectacole.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare