Cultură

BRAȘOV. Centenar și semicentenar la Muzeul „Casa Mureșenilor”

 

Consiliul Județean Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează astăzi, de la ora 10.00, la sediul din Piața Sfatului, nr. 25, Sesiunea națională de comunicări ştiinţifice „Ţara Bârsei”, ediţia a XVII-a. Cele două teme propuse în acest an sunt dedicate Centenarului României Mari și jubileul celor 50 de ani de la înființarea Muzeului Casa Mureșenilor Brașov. La eveniment și-au anunțat participarea 70 de specialiști și cercetători din muzee, institute de cercetare, biblioteci și arhive militare din 24 localități, printre care și Chișinău, iar lucrările ce vor fi prezentate se anunță a fi de mare interes. Dintre temele de interes propuse atenției opiniei publice și specialiștilor menționăm: dr. Valer RUS – Casa Mureșenilor 1968-2018. Evoluție instituțională din perspectivă managerială, Rodica FLOREA – Arhiva Mureșenilor – trecut și prezent, Marinela Loredana BARNA – Cultură și civilizație la Casa Mureșenilor – 1999-2018, drd. Traian Constantin DUMBRĂVEANU – La mormântul lui Andrei Mureșanu renaște în 1908 sentimentul național românesc – relatări din ziarele Universul și Gazeta Transilvaniei, Radu POPICA – Problematica artei naționale în paginile revistelor Familia și Luceafărul (1865-1914), dr. Alexandru STĂNESCU – Eroi necunoscuți din Ṣchei: căpitan Dumitru Furnică, Cristina SEITZ – Un brașovean în armata austro-ungară în Primul Război Mondial, dr. Costin SCURTU – Luptele de la porțile Constanței în octombrie-noiembrie 1916, Florentina Manuela ȚUHAȘU – Eremia Grigorescu – erou între eroi, dr. Ovidiu MUNTEAN – Personalități feminine în slujba Marii Uniri. Sidonia Docan – secretara Senatului Național Român din Ardeal (noiembrie1918-ianuarie 1919), Rozalinda POSEA, Adriana MINCĂ – Profesori şi preoţi braşoveni în perioada Primului Război Mondial (1916-1918), Rodica NIȚU, dr. Sanda SAFTA – File din jurnalul de front al sublocotenentului Dimitrie Ionescu-Berechet, participant la luptele de la Mărășești – 1917, dr. Mirela POPA-ANDREI – Pe front și în spatele frontului. Femeile și Marele Război. Studiu de caz, dr. Florin GEORGESCU – Jurnal alimentar – un modus vivendi al Bucureștiului anilor 1916-1918, dr. Laurențiu CHIRIAC – Intervenția Armatei Române în teritoriul dintre Prut și Nistru și rolul ei în Unirea Basarabiei cu România, dr. CS III Constantin BĂJENARU – Consiliile naționale române din comitatul Făgăraș. Organizare și activitate, Daniela Ștefania CURELEA, dr. Dragoș CURELEA – Contribuții la cunoașterea demersurilor militar-tactice ale retragerii Legiunii Române de Vânători Transilvăneni și Bucovineni din Siberia (1919-1920), Alina BUTNARU – Arta din tranşee. Fenomenul Trench art – o expoziţie închinată eroilor neamului românesc, Ionela Simona MIRCEA – Samoilă Mârza – Fotograful Unirii. Fotografii din colecția Muzeului Național al Unirii din Alba-Iulia, Marius Gabriel NECULAE – 14 aprilie 1918 – Râmnicu Sărat sărbătorind Unirea Basarabiei cu România, Adrian DEHELEANU – Campania armatei române în vest în apărarea României Mari (1918-1919). Ocuparea Budapestei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button