Cultură

BRAȘOV. Ce piese în limba română au ales finaliștii „Cerbului de Aur”

 

Cei 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare şi-au ales piesele din repertoriul românesc pe care le vor cânta pe scena Festivalului „Cerbul de Aur”, potrivit organizatorilor. Astfel, conform tradiţiei de jumătate de secol, concurenţii ediţiei cu numărul 19 a evenimentului vor interpreta o piesă din repertoriul propriu, dar şi o piesă în limba română, pe care au avut-o de ales dintr-o listă pusă la dispoziţie de organizatori. „Anul acesta, intepreţi din zece ţări vor sărbători muzica românească pe acordurile pieselor interpretate de Smiley, Voltaj, Delia, Loredana, Andra, Laura Stoica, Doina Badea, Mihai, Feli şi Mihail”, potrivit organizatorilor. Tinerii artişti vor fi acompaniaţi de Big Band-ul Radio România şi Orchestra Operei din Braşov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor şi Andrei Tudor. Anul acesta, concurenţii au şansa de a câştiga Marele Trofeu al Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, cele trei premii de pe podium şi unul dintre premiile speciale, în valoare totală de peste 55 de mii de euro. A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, şi va aduce numeroşi artişti pe scena din Piaţa Sfatului. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română. Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România, la Braşov.

Piesele alese de artişti
Tamara – Georgia, De la capăt (Voltaj) 
Ralfs Eilands – Letonia, Apa (Loredana)
Veronica Liberati – Italia, Bună seara, iubite (Loredana)
Florin Răduţă – România, Dragostea rămâne (Andra)
Anna Odobescu – Rep.Moldova, Un actor grăbit (Laura Stoica)
Alfie Arcuri – Australia, Acasă (Smiley)
Renate – România, Ploaia şi noi (Doina Badea)
Cynthia Verazie – Cipru, Cât de frumoasă eşti (M I H A I)
Eliza G. – Italia, Creioane colorate (Feli)
Syuzanna Melqonyan – Armenia, Pe aripi de vânt (Delia)
Monika Marija – Lituania, Mă ucide ea (Mihail)
Sara de Blue – Austria, Ce are ea (Delia)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare