BRAŞOV. Cartea lui Marian Godină a apărut în librării
După ce, timp de aproape trei săptămâni, a putut fi comandată doar online, de câteva zile, cartea „Flash-uri din sens opus” a poliţistului braşovean Marian Godină se poate achiziţiona dintr-una din librăriile din centrul Braşovului.
„A devenit cunoscut datorită textelor cu haz de pe Facebook ce prezintă întâmplări din viața de polițist rutier și a reușit să schimbe imaginea breslei sale. „Flash-uri din sens opus” reprezintă volumul de debut al lui Marian Godină, care trece de la uniformă la condei, devenind autor cu acte în regulă. O carte actuală și amuzantă care se citește cu sufletul la gură: momente din viaţa de zi cu zi în care deseori te regăsești, povestiri cu tâlc, personaje savuroase și memorabile întâlnite în trafic, limbaj autentic presărat cu (auto)ironie și umor cât cuprinde. Este cartea pe care nu te poți abține să nu o recomanzi unui prieten după ce o citești”, este recomandarea, aproape inutilă acum, a editorului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.