BRAȘOV. „Cartea clanului din Baltimore”, la Clubul de lectură
„Cartea clanului din Baltimore”, volumul scriitorului elvețian Joel Dicker, o poveste enigmatică de familie, dar și un roman inițiatic, întins pe mai bine de 20 de ani, este romanul ales pentru ediția din luna august a Clubului de Lectură de la Librăria Șt. O. Iosif.
E povestea familiei Goldman: Goldmanii din Montclair, cuplul aparent modest alcătuit dintr-un inginer și o vânzătoare, al cărui fiu, Marcus, din perspectiva căruia sunt relatate întâmplările, adoră să-și petreacă timpul în compania unchiului său și a familiei acestuia, mai ales cei doi veri, din Baltimore. Drama, evenimentele care vor scoate la iveală secretele și vulnerabilitățile familiei Goldman, momentul care va marca confruntarea cu adevărul pentru personajele principale și va pregăti acea lecție a acceptării de sine în cunoștință de cauză, a identificării imperfecțiunilor omenești în tabloul de altfel perfect proiectat atâția ani de zile.
Romanul lui Joel Dicker propune, dincolo de o poveste de familia și de maturizare, o explorare a obsesiei comparației, a sentimentului de inadecvare universal identificabil în toți, ca marcă a umanului, indiferent de condiția socială. Modelul perfecțiunii, capabil să inspire, dar și să distrugă în același timp, lupta cu propriile așteptări și reprezentări asupra lumii, sentimentul responsabilității pentru propria fericire, virtuțile și fragilitatea visului american, puterea și impactul ficțiunii, capacitate acesteia de a compensa, în eternitate, greșelile din viață, iată doar câteva repere tematice pe care le propune această nouă poveste a lui Joel Dicker, un nou puzzle narativ elaborat care îi va captiva pe cititori.
Despre acestea toate se va discuta la o nouă ediție a Clubului de Lectură de la Librăria Șt. O. Iosif Brașov, astăzi, începând cu ora 18.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.