Cultură

BRAȘOV. Capodoperă îndrăgită la Operă, astăzi

 

În acest sfârşit de săptămână, artiştii Operei Braşov le-au pregătit braşovenilor două spectacole de excepţie. Primul este programat astăzi. de la ora 18.30, când va fi prezentată una dintre cele mai îndrăgite capodopere ale liricii universale: „Carmen”, de Georges Bizet. Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei, iar reprezentanţii Operei anunţă că mai sunt puţine bilete disponibile.

Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875. Producția acestei ultime lucrări a lui Bizet a fost întârziată din cauza temerilor că subiectele atinse, trădarea și crima, vor aduce ofense societății de atunci. Printre spectactorii premierei s-au numărat compozitorii Jules Massenet și Camille de Saint-Saëns care au apreciat în mod deosebit lucrarea. În schimb, Charles Gounod l-a acuzat pe Bizet de plagiat, de aceea comentariile presei au fost negative la adresa lui „Carmen”. Trei luni mai târziu de la premieră, Bizet a murit, convins fiind că opera sa este un eșec. Nu și-a putut închipui că lucrarea sa va deveni un succes spectaculos și că va rezista trecerii timpului. Și celelalte opere ale sale – „Pescuitorii de perle”, „La jolie fille de Perth” – au început să se joace mai frecvent, iar Georges Bizet recunoscut ca un compozitor original, cu o expresivitate aparte.

Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. José își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului. Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale. În distribuție: Asineta Răducan – Carmen, Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) – Don José, Adrian Mărcan – Escamillo, Lăcrămioara Schuller (debut) – Micaela, Marian Rește – Zuniga, Paul Tomescu – Morales, Nicoleta Chirilă – Frasquita, Cristina Roșu – Mercedes, Nicolae Zaharia – Dancairo, Dan Ionescu (debut) – Remendado. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Melania Condoiu, Dorin Mirea, Claudiu Dane. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Adrian Morar (Opera Națională Română Cluj-Napoca), iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea, coregrafia: Nermina Damian. Își dau concursul Corul (dirijor: Leonard Boga), Baletul și Orchestra Operei Brașov.

 Foto: arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare