BRAŞOV. „Cabană de munte” în mijlocul oraşului
„Încă o adunare a oamenilor ce iubesc muntele și natura, cântecul și poezia! Oameni minunați cu voci fermecate ne vor face să cântăm împreună cu ei refrene atât de cunoscute de îndrăgostiții de munte!”. Aşa sună invitaţia lansată de un pub de pe Republicii, care devine în această seară, de la „opt jumate”, pentru câteva ore, „cabană de munte”.
Ca în fiecare ultimă joi din lună, Gala Cântecelor de Munte va aduce ca o surpriză deosebită, invitată special de astăzi venind din Sibiu: Raluca Cismaru. Prezentă în nenumărate rânduri la festivaluri şi evenimente legate de munte şi natură, Raluca pur şi simplu iubeşte toate acestea şi se simte conectată din plin la spiritul călătoriilor în natură. Din toate trăirile ei şi din multe alte sentimente s-a născut de curând albumul „Transparent” care prin însăşi numele lui ne spune despre sufletul deschis şi frumos al Ralucăi şi despre „transparenţa” prin care natura de orice fel ni se dezvăluie.
Cu transparenţă şi de dor de a cânta şi de a iubi împreună cu publicul braşovean vor mai fi prezenţi la Gală Titus Constantin & Rodica Boldorea, Iulia Caraiman, Cristina Mureşan, Piticu, Vlad Adragai, Călin Todor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.