BRAȘOV. C’Art Fest a debutat în forță
C’Art Fest – Festivalul Internațional de Artă de la Cristian a debutat în forță cu trei evenimente: samba, spectacol cu fachiri și concert. Peste 1.000 de oameni au participat la evenimentele din prima seară a festivalului.
Energicii de la Barbarossa Samba Group și-au îndeplinit cu brio misiunea de a da startul distracției și de a atrage spectatorii în starea și atmosfera de festival. Echipa numeroasă de la Barbarossa a pornit de pe Dealul Bisericuței pe strada Teilor, strângând pe drumul până în Piațetă un număr mare de spectatori și curioși care s-au entuziasmat repede și s-au alăturat, la început timid, dansatorilor. Cele câteva opriri făcute de dansatori au fost prilej pentru fotografii și filmări făcute de privitori, care au fredonat pe tot parcursul drumului spre Piațetă.
Au urmat fachirii de la Crispus – The Art of Fire, care au încins la propriu atmosfera și au fascinat publicul cu jocul lor cu focul, demonstrându-ne că este vorba, într-adevăr, de artă în ceea ce fac. Muzica de pe fundal a fost bine aleasă, în complet acord cu mișcările aparent periculoase ale artiștilor; copii și adulți deopotrivă s-au bucurat de foc, lumini, muzică, atmosferă, spectacol și de energia pozitivă care s-a transmis de la artiști către spectatori.
Carismaticii artiști Felicia Filip, Vlad Miriță și Gabriel Cotabiță au urcat pe scenă pentru spectacolul „Noapte albastră”, un amestec emoționant de măiestrie, dăruire, pasiune, experiență și emoție. Vlad Miriță și Gabriel Cotabiță au făcut glume, s-au tachinat reciproc, s-au adresat cu căldură spectatorilor și au făcut ca totul să se simtă mai mult decât un show bine organizat, iar Felicia Filip a coborât și a cântat din mulțime, unde a oferit flori copiilor, aflați în număr impresionant în Piațetă. Alături de soprana Felicia Filip, tenorul Vlad Miriță și de Gabriel Cotabiță s-au aflat dirijorul Daniel Jinga, dar și orchestra MundiColour; aceștia au alcătuit un grup compact și extrem de activ; au făcut spectacol și au obținut aplauzele privitorilor entuziasmați.
„Cei trei au subliniat și prin cuvinte ceea ce au transmis prin gesturi și muzică: distanța dintre public și artiști nu trebuie să mai existe, cu toții facem parte dintr-un ansamblu minunat care lucrează și funcționează doar împreună, alimentat de energia care, transmisă din ambele părți, să nască un nou tip de apropiere, exact așa cum s-a văzut la Cristian în timpul spectacolului «Noapte albastră»”, au menționat organizatorii.
Citiți și:
BRAȘOV. 30 de evenimente de ținută, cu intrare liberă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.