Cultură

BRAȘOV-BRAN. Hai la Focu’ lui Sumedru!

 

Asociația Pro Șirnea şi Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” Braşov vă invită în 25 octombrie 2017, în localitatea Șirnea, la „Focul lui Sumedru”.

În noaptea de 25 spre 26 octombrie a fiecărui an, se desfăşoară în localităţile din zona etnografică Bran, un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic. În jurul unui imens rug funerar, aprins de tineri într-un loc înalt al satului şi întreţinut cu lemne uscate şi resturi vegetale, se adună întreaga suflare a satului şi se strigă, în cor, formula consacrată „Hai la Focu’ lui Sumedru!”. Femeile împart covrigi, nuci şi mere. La plecare, participanţii iau cărbuni aprinşi cu care fertilizează grădinile şi livezile.

Sărbătoarea are de fapt o sorginte precreştină, iar focurile care se aprindeau erau pentru încălzirea spiritelor care apar pe pământ în această perioadă. Focul are rol protector, prin foc trecând tinerii şi copii care aruncă cu tăciuni aprinşi. 
Sfântul Dumitru, celebrat în data de 26 octombrie, este o divinitate pastorală, protector al păstorilor. Este vorba de „focul viu” al ciobanilor români, care purifică îndeosebi păstorii şi turmele.

Din program:

Ora 15:00 – Vecernia Sf. Dimitrie la Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Șirnea,

Ora 16:30 – Șezătoare pe tema „Focul lui Sumedru” în legenda Branului şi în tradiţia populară,

Ora 18:00 – Recital de poezie „Focul lui Sumedru” în volumele Prescuria,

Ora 19:00 – Aprinderea focului și împărțirea darurilor pe Dealul Păltiniș,

Ora 20:00 – Agapă frățească, cu participarea Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dumbraviţei”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare