Cultură

BRAŞOV. Bisericuţa de la Spitalul Tractorul şi-a sărbătorit hramul

  • sf-mc-mina.jpg
 

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc pe 11 noiembrie pe Sfântul Mare Mucenic Mina, iar romano-catolicii, pe 24 noiembrie (când este Sf. Mina şi la ortodocşii de stil vechi). Sfântul Mina este, conform tradiţiei bisericeşti, protectorul celor cărora le sunt furate diverse lucruri. Sfântul este de ajutor şi celor suferinzi, celor care au fost furaţi sau nedreptăţiţi în procese, femeilor lovite de amărăciuni în familie şi fetelor care vor să-şi întemeieze o familie.
De aceea, în această zi, fetele și femeile se duc la biserică și aprind lumânări la celălalt capăt, pentru ca, în acest fel, să se întoarcă lucrurile furate, dar și dragostea flăcăilor şi a bărbaţilor. Același sfânt este și cel care îi apără pe călători de hoți. Creştinii ştiu că şi astăzi rugăciunile stăruitoare adresate Sf. Mina, mai ales citirea Acatistului, le pot aduce înapoi bunurile pierdute sau furate sau îi pot scăpa de o nedreptate făcută lor.
Există la Braşov un lăcaş de cult (foto) cu hramul Sfântului Mare Mucenic Mina, cel din curtea Spitalului Tractorul, care şi-a sărbătorit astăzi hramul, prilej cu care bisericuţa s-a dovedit a fi neîncăpătoare.

Torturat şi ucis pentru că era creştin

Sf. Mina era egiptean. A rămas orfan de mic şi a intrat în oaste, unchiul său fiind comandant. A fost trimis în Asia Mică, în provincia Frigia, ai cărei locuitori se închinau la idoli. După victoria împotriva perşilor din 296-297, împăratul Diocleţian (284-305) a dat un edict prin care creştinii din armată erau obligaţi să se lepede de credinţa creştină şi să aducă jertfă idolilor sau să părăsească serviciul militar. Creştinii au părăsit armata, printre ei numărându-se şi Sfântul Mina, care s-a întors în Egipt, stabilindu-se în munţii Frigiei. Aici, în singurătate, se ruga lui Dumnezeu şi cugeta la învăţăturile lui Hristos şi la mântuirea sufletului. Văzând că măsura luată n-a dat rezultatele aşteptate, Diocleţian a poruncit incendierea bisericii din Nicomidia şi a altor biserici, iar printr-un nou edict au poruncit persecutarea creştinilor, care urma să fie supuşi la moarte în public.
În acele vremuri grele pentru creştini, Sfântul Mina s-a dus în oraşul Cotiani din Frigia, unde auzise că urma să aibă loc o mare sărbătoare păgână. În piaţa oraşului, Sfântul Mina a început să predice mulţimii pe adevăratul Dumnezeu, pe Hristos şi învăţătura Sa, îndemnând lumea să se lepede de păgânism, să se boteze şi să devină creştină. A fost dus la conducătorul oraşului, Pirrus, care a poruncit întemniţarea Sf. Mina până la sfârşitul sărbătorii. După aceasta, Sf. Mina a fost readus înaintea lui Pirrus, care i-a cerut ferm să se lepede de Hristos şi să aducă jertfă idolilor, făgăduindu-i libertatea şi daruri. Sfântul Mina a refuzat să renunţe la credinţa creştină. Atunci guvernatorul a poruncit călăilor să-l supună la chinuri. Sub ochii lui, Sfântul Mina a fost dezbrăcat şi bătut cu vine de bou până la sânge. Apoi a fost legat de un copac. L-au scrijelit cu nişte piepteni de fier şi l-au frecat cu o bucată de stofă ţesută din păr. Drept răspuns la aceste chinuri, Sfântul Mina a început să cânte imnuri creştine. Atunci, guvernatorul a poruncit ca ostaşul creştin Mina să fie ucis. Soldaţii l-au târât afară din oraş, i-au tăiat capul şi i-au aruncat corpul în foc. Toate acestea sunt reprezentate pe icoana Sf. Mare Mucenic Mina (foto 2).

Minuni după moarte

Creştinii au scos din foc bucăţi din trupul sfântului, le-au spălat, le-au uns cu arome şi le-au îngropat. După anul 318, în timpul împăratului Constantin cel Mare, creştinii au luat moaştele sfântului din Frigia şi le-au dus în Alexandria. Pe locul unde au fost îngropate, după ceva vreme s-a zidit o biserică în cinstea Sfântului Mina, în care s-au săvârşit multe minuni. Una dintre cele mai cunoscute minuni săvârşite de Marele Mucenic este aceea a vindecării unui şchiop şi a unei femei mute. Aceştia se aflau lângă Mănăstirea Sfântului Mina din Egipt, unde se rugau neîncetat. Odată, la miezul nopţii, pe când dormeau, sfântul i s-a arătat şchiopului şi i-a spus să atingă piciorul femeii.
De cum a atins-o, ea s-a trezit şi a început să strige, iar el, înfricoşându-se, s-a ridicat şi a fugit. Apoi, când şi-au dat seama de vindecarea lor, amândoi au mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mina. Aceasta a fost doar două dintre minuni, alta fiind cea în care un pelerin jefuit şi-a recăpătat banii furaţi.
Oraşul de marmură, Abu Mena, construit la 45 km de Alexandria, pe locul în care s-au aflat sfintele sale moaşte, este unul dintre marile locuri de pelerinaj şi de tămăduire pentru creştini. Astăzi, oameni suferinzi de cele mai diverse boli îşi găsesc alinarea acolo, în faţa moaştelor Marelui Mucenic, sau rugându-se la icoana sa făcătoare de minuni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button