BRAȘOV. Biserica din Cața a fost sfințită după restaurare
Numeroşi credincioşi, printre care și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, și vicepreședintele Adrian Gabor, au participat duminică la sfinţirea Bisericii „Sfânta Treime” din localitatea Caţa, anunță site-ul Mitropoliei Ardealului. Lăcaşul de cult este un monument istoric restaurat în ultimii ani atât la interior cât şi la exterior, prin eforturile preotului paroh Gheorghe Varga şi ale comunităţii parohiale şi cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte protopopul de Rupea, Mircea Comşa, parohul Gheorghe Varga şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
Ierarhul a târnosit locașul de cult cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, a sfințit masa Sfântului Altar în piciorul căreia a așezat moaște și a sfințit pictura veche restaurată din altar și icoanele bisericii.
După slujba de târnosire a urmat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Emanuel Lucian Stupu a fost hirotonit preot pentru Parohia Comăna de Jos.
Părintele Mitropolit i-a felicitat mai apoi pe toți credincioșii din Cața care au contribuit și au sprijinit refacerea bisericii parohiale. Pentru eforturile depuse în cei 12 ani de păstorire la Cața pentru reînfrumusețarea Bisericii „Sfânta Treime”, zidită la 1816, dar și pentru activitatea misionară și nu numai, preotul paroh Gheorghe Varga fost hirotesit iconom. De asemenea, Adunarea și Consiliul parohiale, Primăria Cața, Consiliul Județean Brașov și mai mulți binefăcători au primit acte de cinstire din partea ierarhului.
Părintele Gheorghe Varga i-a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală și i-a oferit în dar o icoană a Sfintei Treimi. De asemenea, părintele paroh le-a mulțumit tuturor autorităților, fiilor satului și credincioșilor care au sprijinit lucrările de renovare a locașului de cult.
La final, credincioșii, autoritățile prezente, fiii satului și toți oaspeții au avut posibilitatea să se închine în sfântul altar și să cinstească moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.