BRAȘOV. Autobuzul de Săcele, loc de comunicare interculturală
Grupul de Iniţiativă Locală (GIL) Corona îi provoacă din nou pe liceeni la dezbatere, la ei „acasă”, de data aceasta, la Colegiul Național Aprily Lajos. Evenimentul are loc mâine, de la ora 14.00. Se joacă „Șerbet de fructe” – o reprezentație de teatru forum, având ca temă comunicarea interculturală.
Scenariul pleacă de la o temă dată: ce forme ia eterogenitatea culturală din Săcele, când românii, maghiarii și cetățenii Gârciniului se întâlnesc zilnic, dacă nu altundeva, măcar în autobuzul de Săcele. Un bun pretext de a discuta despre (in)disponibilitatea de a comunica în mod real cu Celălalt.
După ce sceneta va fi jucată, publicul, format din elevi de la mai multe licee brașovene, va fi invitat la dezbatere.
„Șerbet de fructe” este un text propus de Silvia Duţu, sub coordonarea scriitorului brașovean Mihai Ignat, după un concept sociologic de Angela Dobrescu. „Cu mulțumiri masterandei în filologie Timea Prosan, care, locuind la Săcele, dintr-o poziție de excelentă cunoaștere a celor trei culturi locale, a dat un valoros feedback textului inițial”, spune coordonatoarea GIL Corona, dr. Angela Dobrescu. Elaborarea acestuia a fost posibilă în cadrul proiectului „Educație pentru patrimoniu prin reprezentații de teatru forum”, cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.
Interpretează: o trupă mixtă, formată din elevi de la CN Aprily Lajos, îndrumați de Balint Ferenc, și de la Școala Germană Kronstadt, care au lucrat cu Cristi Vieru. Printre ei și săceleni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.