Cultură

BRAȘOV. Astăzi, biciclistele chic fac paradă prin oraș

 

Ediţia cu numărul patru a paradei SkirtBike Braşov  are loc astăzi, începând cu ora 15.00, dar participanetele sunt așteptatre la ora 14.00 la punctul de întâlnire la aleea Parcului Titulescu. Traseul paradei se va desfăşura, ca şi în anii precedenţi, pe principalele artere din oraş, acum câteva zile programul fiind modificat, pentru siguranță și pentru fluența circulației: Parcul Titulescu – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Str. Toamnei – Str. Hărmanului – R.A.T. Braşov – Str. Zaharia Stancu – Coresi Shopping Resort.
De 4 ani în Braşov, SkirtBike este o promenadă pe străzile oraşului, o plimbare adresată doamnelor şi domnişoarelor iubitoare de frumos, de mişcare şi de libertate. Este un eveniment care se organizează în principalele oraşe din România, începând din 2010.    
Dacă anul trecut la paradă au participat peste 350 de bicicliste, anul acesta organizatorii aşteaptă la start 400 de participante. 
La punctul de întâlnire, biciclistele vor primi apă, bilete de tombolă şi numere de participare din partea organizatorilor, iar fotografii evenimentului vor surprinde fiecare ţinută chic. La finalul defilării, biciclistele vor petrece pe ritmurile trupei braşovene Tertip, vor lua parte la extragerea tombolei cu premii şi o vor felicita pe cea mai activă biciclistă din această vară, care va câştiga o bicicletă Pegas. Domnii sunt aşteptaţi şi ei să pedaleze în ţinute elegante alături de doamne, „să le ofere sprijinul, flori şi să se asigure că se simt în largul lor pe şosea”, după cum îi provoacă organizatorii evenimentului.

Vă prezentăm mai jos, câteva sfaturi utile şi reguli pentru buna desfăşurare a paradei oferite de organizatori:
– Parada SkirtBike este un eveniment care se adresează în principal femeilor, dar nu interzice participarea bărbaților care doresc să le însoţească. Accesul copiilor sub 14 ani cu bicicleta, pe drumuri publice este interzis, însă pot fi transportați în scaune de bicicletă.
– Participarea este gratuită, înscrierea se face la punctul de Start: la Parcul Titulescu (vis-a-vis de Aro Palace). „Pentru a evita aglomeraţia şi pentru o bună desfăşurare, vă recomandăm să respectaţi ora stabilită de întâlnire (la 14.00)”, spun organizatorii. Aici voluntarii vor împărţi materiale promoţionale, numere de participare şi cupoane pentru tombolă, dar și bidoane cu apă oferite de un sponsor.
– Organizatorii SkirtBike Brașov nu pun la dispoziție și nu facilitează închirierea bicicletelor. „Vă recomandăm să apelaţi la centrul specializat I’Velo din Piaţa Sfatului. Atenţie, numărul bicicletelor este limitat!”, mai spun ei.
– Rochia/fusta nu este obligatorie, ci o recomandare, pentru a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare. „Purtați haine lejere, confortabile. Purtați tocuri doar dacă ați mai pedalat astfel și sunteți ok cu ele. Nu vă puneți în pericol de dragul look-ului! Până la urmă este important să vă simtiţi în largul vostru şi să puteţi pedala în siguranţă. Căştile de protecţie sunt apreciate!”.
Domnii sunt așteptați și ei să pedaleze în ținute elegante alături de doamne, să le ofere sprijinul, flori și să se asigure că se simt în largul lor pe șosea.
– La mall este amenajată o parcare de biciclete. Zona va fi împrejmuită cu garduri şi va avea capetele libere, pentru a se putea intra/ieşi pe acolo. Bicicletele se vor parca în interiorul zonei alocate, prinse de gard, prinse între ele sau sprijinite pe cri. Pe mijloc va fi păstrat un culoar pentru accesul la biciclete. Voluntarii SkirtBike Braşov vor supraveghea în permanenţă parcarea, pentru ca bicicletele să fie în siguranţă.
– Cum se recuperează bicicleta din zona amenajată: „Când reveniţi după bicicletă, va trebui să arătaţi cel de-al doilea număr de participare pe care îl veţi primi la start! Nu îl pierdeţi! Cu el veţi putea ridica şi premiul de la tombolă, în cazul în care câştigaţi!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button