Cultură

BRAŞOV. Armata intră din nou în şcoli

 

Elevii şi profesorii de liceu sunt invitaţi, săptămâna viitoare, să participe la un program special prezentat de militarii braşoveni şi făgărăşeni, în preambulul Zilei Armatei, dar şi pentru promovarea imaginii Armatei României. Astfel, militarii vor fi prezenţi în data de 20 octombrie la sediul Colegiului Naţional „Doamna Stanca” Făgăraş şi pe 21 octombrie la sediul Colegiului „Nicolae Titulescu” Braşov,  în fiecare dintre zile între orele 10.00 şi 14.00. La acest eveniment sunt invitaţi să participe elevii şi cadrele didactice din instituţiile de învăţământ gimnazial şi liceal.
Programul va cuprinde o alocuţiune a reprezentantului Muzeului de Istorie, cu privire la importanţa zilei de 25 Octombrie 1944, o prezentare de către doi militari  participanţi la misiuni în teatrele de operaţii, a programului de instruire, înainte de plecarea în misiune, a riscurilor şi ameninţărilor cu care se confruntă pe teren, prezentarea de către reprezentantul biroului informare-recrutare a ofertei educaţionale şi a avantajelor alegerii carierei militare, precum şi prezentarea, de către studenţi sau elevi, a unor elemente specifice din activitatea instituţiilor militare din care fac parte.

În curţile celor două colegii vor fi amenajate standuri cu tehnică militară specifică Forţelor Terestre şi cu armament uşor de infanterie, cu materiale de alpinism (ale vânătorilor de munte) şi cu oferta educaţională a Ministerului Apărării Naţionale. Totodată vor fi prezenţi militari echipaţi în ţinută de luptă, ofiţeri, subofiţeri, soldaţi gradaţi profesionişti participanţi la misiuni în teatrele de operaţii.

Evenimentul este organizat de Centrul Militar Zonal Braşov, în cooperare cu Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vînători de Munte „Constantin Brîncoveanu” Făgăraş şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare