BRAȘOV. ArgEn Tango aduce „Piazzolla, o poveste autentică”
ArgEnTango – un proiect unic în România – aduce la Braşov, astăzi, de la ora 19.00, la Sala Patria, „Piazzolla, o poveste autentică”. Spectacolul, ce face parte dintr-un turneu naţional, prezintă în cel mai autentic mod cu putinţă muzica lui Astor Piazzolla.
Turneul „Piazzolla, o poveste autentică” are în centru o puternică tripletă argentiniană formată din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) şi Omar Massa (bandoneon), cărora li se alătură doi muzicieni români de imensă valoare, Răzvan Suma (violoncel) şi Rafael Butaru (vioară). Aranjamentele sunt făcute de Mariano Castro special pentru acest proiect.
„Noi vrem să arătăm publicului român o latură a lui Piazzolla care este necunoscută aici. Este vorba în primul rând despre muzică – pentru că aducem un repertoriu care nu s-a cântat în România sau care s-a cântat foarte puţin, un Piazzolla care scrie şi pentru voce. Şi ne referim nu numai la Maria de Buenos Aires, ci şi la alte cântece superbe scrise de Piazzola împreună şi cu Borges şi cu Horacio Ferrer. Pe de altă parte este vorba despre cum a fost Piazzolla ca om, iar în concerte povestim un pic şi despre el, despre acel Piazzolla autentic”, afirmă Analia Selis.
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Analia Selis şi susţinut de Radio România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.