Cultură

BRAȘOV. Aproape 50 de proiecte culturale sunt înscrise în „cursa” pentru cele 2 milioane de lei

 

Nu mai puțin de 48 de proiecte culturale concurează pentru a obține finanțare nerambursabilă de la Primăria Brașov, în condițiile în care cu două zile înainte de încheierea înscrierilor erau depuse doar două dosare. Majoritatea proiectelor (34) au fost depuse chiar vineri, în ultima zi de înscriere, deși apelul a fost lansat încă din luna ianuarie.
O parte dintre proiecte au primit finanțare prin ghidul lansat de Primăria Brașov și anul trecut, dar au fost depuse și proiecte noi, precum și proiecte ale unor asociații din alte județe care vor să organizeze evenimente culturale la Brașov.
Anul acesta, bugetul pentru finanțarea proiectelor culturale este de 2 milioane de lei, dublu comparativ cu anul trecut. În 2016, au reușit să primească finanțarea de la Primărie 19 proiecte, iar în urmă cu doi ani – 10 proiecte. Dat fiind faptul că a fost majorat semnificativ bugetul alocat pentru aceste finanțări, este de așteptat ca și numărul evenimentelor culturale să crească.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Doar două proiecte culturale s-au înscris în „cursa” pentru cele 2 milioane de lei, iar termenul expiră în curând


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare