BRAȘOV. Aplauze la scenă deschisă și 7.000 de spectatori la Festivalul de Film și Istorii Râșnov
Cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care a avut loc, între 28 iulie și 6 august 2017, în Cinematograful Amza Pellea, Piața Unirii, Centrul Educațional Schubz și Grădina Cetății, a fost un real succes. Anul acesta, evenimentul a cuprins 21 de dezbateri, paneluri și prelegeri memorabile, 44 de proiecții de film încărcate de emoție ,inclusiv avanpremiera documentarului „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”, 1 salon de carte și 15 concerte. La FFIR 2017, au participat aproximativ 7.000 de spectatori, în timp ce 30 de tineri din România şi Republica Moldova au fost cursanţii Şcolii de Vară Astra 2017.
„Printre momentele notabile ale ediției cu numărul 9 și cu nume nou, se numără proiecția matinală (ora 9 a dimineții primei duminici a festivalului) a primului film de ficțiune din istoria cinema-ului românesc, Independența României, la care au asistat 90 de spectatori. Cinci ore mai târziu, Nae Caranfil era aplaudat de o sală plină după proiecția filmului său «Restul e tăcere», al cărui subiect porneşte tocmai de la producția filmului Independența României. Cineastul a ales, de asemenea, să prezinte la FFIR, în premieră absolută, o variantă work-in-progress a primului episod dintr-un viitor serial TV în 12 episoade, Anii de sâmbătă seara, al cărui scenariu va fi semnat Nae Caranfil. Episodul a fost proiectat în Cinematograful Amza Pellea din Râşnov în prezența scenaristului, a regizorului Dragoș Buliga, a producătorului Andrei Boncea, a actorilor Anghel Damian, Ioana Bugarin și Daniel Achim, cu toții aplaudați minute în șir de spectatorii prezenți în sală”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul festivalului.
„Novembriștii”, aplaudați în picioare
Momentul de maximum din punct de vedere emoţional a fost atins în ultima zi, când, în sala neîncăpătoare a cinematografului, peste 200 spectatori, printre care şi ambasadorul Statelor Unite, E. S. Hans Klemm, i-au aplaudat în picioare pe 21 dintre muncitorii braşoveni, arestaţi şi condamnaţi pentru participarea la revolta anticomunistă din noiembrie 1987. „Ei au fost prezenţi în sală pentru a viziona şi a comenta documentarul «Braşov 1987. Doi ani prea devreme», realizat de consilierul ştiinţific al FFIR, Liviu Tofan, şi proiectat în premieră la Râşnov”, a precizat Dragomir.
Dezbateri aprinse cu personalități din România și din străinătate
Școala de Vară „Astra” 2017 a oferit cursanților ocazia să participe la dezbateri aprinse, printre care panelul despre „Globalizarea culturii”, care i-a avut lectori pe Andreea Grecu, expert cultural, Pierre-Henri Deleau, director al Festivalului Internațional du Film d’Histoire de Pessac și Corina Șuteu, expert cultural și fost Ministru al Culturii. Panelul Săracii și bogații secolului 21 i-a adus în fața publicului pe Dan Suciu, purtător de cuvânt Banca Națională a României, Radu Craciun, economist BCR Pensii, și Ionuț Stanimir, director comunicare al BCR.
Penultima zi a FFIR 2017 a început cu un documentar despre istoria ISIS, urmat de panelul „Globalizarea terorismului”, susținut de generalul de brigadă Sorin Gabriel Cozma, fostul șef al Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere Terorism din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), și de Lavinia Vătafu, expert SRI. În public, s-a aflat și dl Augustin Lazăr, procurorul-general al României, el însuși protagonist al documentarului „Goana după aurul transilvan”, care urmărește cazul recuperării brățărilor dacice. Proiecţia documentarului a fost urmată de o discuţie între Lazăr, Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti, şi spectatorii din Râşnov.
Dezbaterea „What Future for Europe?” a bătut recordul de durată al ediţiei. Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummel, șefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu şi expertul european Borja Lasheras au discutat preţ de 2 ore şi 20 de minute despre Brexit, despre prezentul şi perspectivele UE. Marius Chivu, Cătălin Ștefănescu și Liviu Papadima au vorbit despre Hippies, Hipsters, Yuppies în Grădina Cetății, iar jurnalistul Teodor Tiță a fost invitat să discute pe marginea propagării fake news și a punctelor slabe ale presei în România. Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, a susţinut o prezentare urmată de discuţii cu publicul pe tema Populismului în Cinema-ul American.
Și o premieră
Cea de-a noua ediție FFIR și-a întâmpinat publicul și cu o premieră: primul concert din cadrul FFIR care s-a întâmplat în afara orașului, în Biserica evanghelică fortificată din Felmer (județul Braşov). Poemele Ioanei Ieronim au prins viaţă aici prin glasul „Nocturnelor” TVR, Marina Constantinescu, alături de acorduri de orgă (Peter Kövari) şi violoncel (Attila Szabó J), însoţite de o vocea Melindei Samson. Biserica evanghelică fortificată din Felmer a răsunat apoi cu muzică după Bach, Purcell, Pachelbel, Abel, Haydn, Mozart, Franck.
FFIR este parte a identității culturale a Râșnovului
Festivalul de Film și Istorii de la Râşnov (FFIR) a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeste efemeritatea clipei. S-a născut astfel un eveniment unic pe piaţa culturală românească în care Istoria şi Filmul Istoric stârnesc gânduri şi pasiuni, informează şi emoţionează, ridică întrebări şi dezbate răspunsuri. O întâmplare proaspată şi relaxată, care înţelege să mixeze în chip firesc rigoarea şi umorul. Cu nouă ediţii la activ, FFIR face deja parte din identitatea culturală a Râşnovului, marcând spectaculoasa ascensiune a oraşului transilvan în topul naţional al destinaţiilor cultural-turistice (peste 400.000 vizitatori pe an). Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro
Festivalul de Film și Istorii Râşnov are și un motto: „10 zile în Cetatea Râşnovului. Fără covor roşu, fără fiţe, fără isterie, fără breaking news. Ca să înţelegi ce ţi se întâmplă!”. Subiecte relevante, filme deştepte, lectori carismatici, public inteligent, dezbateri memorabile, concerte sofisticate, clădiri venerabile, cântări exuberante, răcoarea nopţilor carpatine, expoziţii, standuri de cărţi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.