Cultură

BRAȘOV. „Andrei Șaguna”, mai mult decât o școală de elită, pe măsura ctitorului său

 

În anul 1850, la iniţiativa protopopului Ioan Popazu, a omului politic şi istoricului George Bariţiu şi a cărturarului Iosif Barac, ca şi a locuitorilor români din Braşov, cu ajutorul material al Bisericilor Sf. Nicolae şi Sf. Adormire din Cetate, au început cursurile Gimnaziului Mic Român de Religie Ortodoxă Orientală, în Casa Băcanului.

La 17 septembrie 1851 (de sărbatoarea Sf. Sofii), episcopul (devenit ulterior, mitropolit) Andrei Şaguna a pus piatra fundamentală a clădirii şcolii, la a cărei edificare au contribuit toţi cei care doreau, cu ardoare, învăţământ românesc.

Din anul 1922 gimnaziul va purta numele ctitorului său, care a fost canonizat acum 10 ani, devenind Sf. Ierarh Andrei Șaguna (mai multe, aici BRAȘOV. Toate bisericile ortodoxe vor avea câte o icoană cu Sfântul Andrei Şaguna), sărbătorit astăzi, când este pomenit și Sfântul Apostol Andrei (Sf. Apostol Andrei, cel dintâi chemat, ocrotitorul României. Zi de sărbătoare națională)

La data finalizării construcţiei (1854), gimnaziul era – cronologic – al treilea din Transilvania, respectiv al şaselea din ţinuturile locuite de români, adăugându-se şcolilor din Blaj, Bucureşti, Beiuş, Iaşi şi Craiova.

În anul 1996 Liceul „Andrei Şaguna” a devenit Colegiu Naţional, o confirmare a faptului că de multe decenii era o școală de elită.

Sala Festivă, monument istoric, care aminteşte de premiera operetei „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, a fost pictată în 1862 de Iosif Clement. Tot atunci, peretele frontal a fost împodobit cu deviza „Litteris et virtuti”, „deviza permanentă a colegiului nostru, la care se adaugă valorile de Bine, Adevăr şi Frumos pe care le promovează”, se arată pe pagina de internet a colegiului.

Dintre foştii profesori şi elevi ai colegiului 47 au devenit, în timp, academicieni.

Biblioteca Colegiului are  peste 32.000 de volume, din care un preţios fond documentar.

Colegiul are şi un bogat ethos şcolar clădit şi prin tradiţiile reînviate după 1989: „Comanda”, „Maialul”, „15 Mai”, „Ziua colegiului”, alături de Minisatul – atelier de creație și spiritualitate fondat de regretatul profesor Ioan Sorin Apan, formaţii artistice, fanfara, dansuri populare, teatrul în limbile română, engleză şi franceză.

În acest context, în Șcheii Brașovului, sub egida Bisericii Sf. Nicolae și a Muzeului Primei Școli Românești, va avea loc un simpozion intitulat „Prietenii brașoveni ai marelui cărturar Andrei Șaguna”, organizat de Fundația Prima Școală Românească și Asociația Transilvăneană pentru Cultura și Literatura Poporului Român (ASTRA). Vor susține comunicări preoți brașoveni, în frunte cu protopopul Brașovului, Gheorghe Dănuț Benga, și membrii celor două instituții organizatoare, precum și directorul Colegiului Național „Andrei Șaguna”, prof. dr. Cezar Boghici, „confirmând deosebitele legături pe care marele ierarh, Sfântul Andrei Șaguna, le-a avut cu brașovenii, cărora le-a mediat înființarea primului gimnaziu, le-a susținut bisericile, școlile și instituțiile de cultură”, spune  prof. dr. pr. Vasile Oltean, inițiatorul evenimentului. Se vor prezenta și marele tezaur de carte șaguniană salvat de la pieire în timpul comuniștilor, precum și documentele descoperite în turnul bisericii din Șchei, publicate de pr. prof. dr. Vasile Oltean, în cele patru volume editate în colaborare cu Î.P.S dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. „Vom cunoaște contribuția preoților cărturari brașoveni, colaboratori ai Mitropolitului Andrei Șaguna, la slujirea actului cultural brașovean și național la acea vreme. Menționăm între aceștia pe protopopii: Ioan  Popazu, Nicolae Popea, Petru Gherman, Iosif Barac, Ioan Petric, Ignatie Carabeț, directorii gimnziului Gavril Munteanu și Ioan Mețianu. În cadrul expoziției, organizate cu acest prilej, vor putea fi admirate parte din vechile cărți șaguniene. Vă așteptăm cu drag”, spune prof. dr. Vasile Oltean, inițiatorul evenimentului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] doliu la Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Instituția anunță stingerea prematură din viață a profesoarei Mariana Gavrilă. Aceasta a […]

Back to top button