Cultură

BRAȘOV. Adrian Veștea a anunțat PROIECTELE CÂȘTIGĂTOARE

  • vestea_53.jpg
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a informat că, în urma finalizării procedurii de selecţie şi evaluare, realizată la nivelul C.J., sunt 15 proiecte iniţiate de 13 primării şi de 2 instituţii publice de cultură, care vor fi  finanţate în acest an cu câte 15.000 de lei.
 
„Printre proiectele câştigătoare se numără câteva evenimente în premieră, care vor avea loc la Ucea, Caţa sau Mândra, dar şi festivaluri devenite deja o tradiţie, aşa cum sunt «Cetatea Vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara», Festivalul Narciselor de la Şercaia, «La noi la Victoria veniţi!», «Drumul Pâinii – Zilele Cristianului 2022» sau «Festivalul Lichiului Rupea – identitate culturală, tradiţii şi gastronomie 2022”, a relatat Veștea, continuând: „Mă bucur tot mai mulţi primari din judeţul Braşov îşi doresc să permanentizeze evenimente culturale definitorii pentru comunităţile lor şi astfel să valorifice tradiţiile specifice ca sursă de dezvoltare la nivel local. Ne pregătim, așadar, pentru un sezon estival pe care ni-l dorim plin de evenimente culturale în toate colţurile judeţului, care să atragă turişti de pretutindeni pe meleagurile noastre”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare