Cultură

BRAȘOV. 33 de artiști onorează memoria Reginei Maria

 

Asociaţia Culturală Artessentia vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei de artă vizuală „Inima Reginei” care va avea loc la Casa Junilor (parter), str. Prundului nr. 1, Braşov,  sâmbătă, de la ora 17.00.
Expoziţia este intenţia şi maniera noastră de a onora memoria Reginei României Mari. Prin testamentul adresat Poporului şi Ţării sale, Regina Maria a dorit ca inima să-i fie separată de trup şi păstrată la Balcic, acolo unde ea şi-a construit micul său paradis. Inima, ca depozitar al tuturor sentimentelor şi trăirilor lăuntrice, lăcaş al sufletului, precum şi personalitatea celei care a contribuit la făurirea României Mari i-au inspirat pe cei 33 de artiști participanţi. Gestul lor încearcă să constituie o minimă restauraţie a împietăţii aduse Inimii Reginei de-a lungul ultimelor decenii.
Expoziția este realizată în parteneriat cu Asociația „Mă Implic!” din Brașov și este deschisă spre vizitare la parterul Casei Junilor până în 25 ianuarie, zilnic de luni până vineri între orele 10.00-17.00, iar în week-end între orele 10.00-14.00. Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare