Cultură
BRAȘOV. 10×10 motive pentru a fi mândru că ești „născut în România”
Miercuri, de la ora 19, la Centrul Cultural Reduta, asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenții prezintă un spectacol deosebit de blues și poezie, sub genericul „10X10. Născut în România”, cu intrarea liberă. Evenimentul este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018, care trece prin 10 orașe din România: Satu Mare, Timișoara, Cluj, Galați, Sighișoara, Brașov, Sibiu, Constanța, Iași și București alături de Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator), Marius Mihalache, Eugen Mihăescu, Marcian Petrescu, Rareș Totu și Dan Mircea Cipariu. 12 sintetizatoare, 11 instrumente cu corzi, 5 orgi și un set de 30 de unități de percuție reprezintă matematica unui altfel de show. Luminile și efectele sunt realizate de Tzetze, designer-ul român al legendarelor formații „Compact”, „Roșu și Negru” și actualmente al lui Richard Clayderman. Sunet surround (11 canale) este realizat de multipremiatul chitarist ardelean Rareș Totu. Producția este semnată de Dan Paraschivescu, un guru al echipamentelor vintage de scenă din România.
„Născut în România este proiectul mult așteptat de mine… Aproape 20 de ani mi-au trebuit ca să înțeleg că ceea ce am eu de spus este aici și AICI înseamnă România, o țară ce trăiește prin oamenii și viețile lor, prin mine și propria mea călătorie prin viață și asta nu e puțin lucru deloc! A fi născut aici nu este o rușine sau o mândrie mai mare decât a fi american, neamț sau coreean… Aici sunt părinții și copiii mei, sunt îngropați bunicii și mătușile mele, sunt prietenii mei de suflet, sunt anii superbi de facultate, aici e spiritul lui Johnny Răducanu și al lui Florian Pittiș, aici este publicul pe care îl iubesc și îl cinstesc… și asta nu e puțin lucru… înseamnă TOTUL!”, a declarat Mike Godoroja. „Am propus o întâlnire 10X10, sub semnul identității, al poeziei și al blues-ului. Poezia este cea mai subtilă formă de exprimare în limba română și elementul care asigură, prin stilistică, prin imaginea poetică și, mai ales, prin imaginal, identitățile noastre cele mai organice de gândire și de limbaj. Born in Romania, parafrazând un celebru imn-rock american, este pentru mine suma invizibilă a unor biografii subiective și poetice cu care putem salva și limba română, și identitățile noastre atât de expuse bolilor post post-moderne. Și cum poezia și blues-ul sunt și ele fântâni ale darurilor de limbă și son interior, vă invit să vă gândiți fiecare dintre voi la o Românie care încă mai gândește în versuri și mai cântă în blues”, a mărturisit Dan Mircea Cipariu, inițiatorul și coordonatorul programului.
Efecte vizuale și audio de ultimă generație
În cadrul show-ului, publicul va descoperi efecte vizuale și audio de ultimă generație, într-o formulă scenografică și regizorală care pune accent pe momentele de dialog dintre mari personalități ale lumii românești și discursurile muzicale și poetice în direct. O orgă electrică Hammond, creată de Laurens Hammond și John M. Hanert în 1935, o orgă electrică Vox Continental din 1957, la care s-au făcut multe piese The Doors precum și cel mai celebru sintetizator creat în anii ’70, Moog, la care au cântat legendele Keith Emerson și Herbie Hancock, sunt câteva dintre instrumentele prezentate în cadrul turneului. „Sunt un împătimit al sunetelor, al instrumentelor cu timbre valoroase, unice, al tehnicilor care aduc sonoritățile arhaice în zilele noastre și le combină cu efecte acustice tradiționale, inedite, modelând un produs cultural al lumii, în care rădăcina românească se identifică fără greutate. E un vis mai vechi pe care acum îl pot duce la îndeplinire, cu muzicieni români și instrumente din toate colțurile lumii. Iar acest lucru se întâmplă aici, în România”, a precizat Mike Godoroja.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.