Bienală Europenă de Poezie, la Brașov
În 29 şi 30 octombrie, Facultatea de Litere a Universității Transilvania organizează ediţia a doua a Bienalei Europene de Poezie de la Brașov. Recitalurile vor avea loc la Aula Universitații, str. Iuliu Maniu nr. 41A (joi, 29 octombrie) și la Centrul Multicultural al Universitații Transilvania din Brașov, Bd. Eroilor nr. 29, Rectorat (vineri, 30 octombrie), începând cu ora 15:00.
„Bienala de Poezie este un eveniment creat în 2013 de regretatul poet Andrei Bodiu și aduce la Braşov voci originale şi reprezentative ale poeziei europene contemporane. Tema ediţiei de anul acesta este Afinități elective, în conceptul festivalului fiind invitat un poet consacrat care la rândul lui invită un poet mai tânăr din aceeaşi țară“, spun organizatorii, într-un comunicat oficial care a fost publicat şi pe pagina Facebook a evenimentului.
Amintim că poetul Andrei Bodiu a murit anul trecut, în 3 aprilie. Acesta a fost decan și prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov.
Participanții la eveniment sunt: Yassen Atanassov, Kamelia Spassova (Bulgaria), Tomáš Míka, Alice Prajzentová (Cehia), Jüri Talvet, Andra Teede (Estonia), Johann Lippet (Germania), Milan Richter, Lucia Bizarretová (Slovacia), Romulus Bucur, Anca Dumitru, Robert Elekes, Viorel Mureșan, Claudiu Komartin, Nicolae Coande, Silviu Gongonea (România), mai arată organizatorii evenimentului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.