Coronavirus

Suspect de infectare cu COVID-19, preluat de salvamontiștii BRAȘOVENI de la cabana Diham

 

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al județului Brașov au intervenit pentru evacuarea și transportul unei persoane suspectate că este infectată cu virusul COVID-19. Persoana în cauză a fost preluată din cabana Diham și dusă până la ambulanță, conform reprezentanților Salvamont.

„Salvamont, întotdeauna la datorie!
Pentru noi nu există nu vrem sau nu se poate!
Prima intervenție la un caz suspect de Covid- 19 în zona montană a fost realizată ieri, de salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al județului Brașov, pentru evacuarea și transportul unei persoane din cabana Diham până la ambulanță.
Cabanele Diham și Malaiesti au fost închise temporar”, a anunțat, astăzi, Dispeceratul Salvamont România, pe pagina de Facebook.

În prezent, cabanele Diham și Mălăiești sunt închise, pentru perioadă nedeterminată, la decizia administratorilor.

De asemenea, „având în vedere evoluția pandemiei COVID 19, administratorii Cabanei Dochia – Masiv Ceahlău, cabană cu o capacitate de cazare de peste 100 de locuri, au decis închiderea ei temporară”, după cum au transmis reprezentanții Salvamont.

Este posibil ca și alte cabane din țară să fie închise pentru prevenirea răspândirii virusului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare