Coronavirus

REACȚIE. Diana Șoșoacă, după ce Patriarhul Daniel s-a vaccinat…

 

Senatoarea antivaccinistă a comentat declarația Patriarhului Daniel din Parlamentul României, anume că s-a vaccinat împotriva Covid-19 – Și Patriarhul Daniel S-A VACCINAT anti-Covid!

„Este strict opțiunea dânsului. Din câte știu eu, Patriarhul este un om matur, care poate lua cele mai bune decizii pentru propria persoană. Pe de altă parte, Patriarhul a fost miercuri seara în Parlament, la ședința noastră festivă, cine știe când s-o fi vaccinat… În ceea ce mă privește, poziția mea rămâne aceeași: nu mă vaccinez! Nu am nimic împotriva celor ce au decis să se vaccineze, dar eu personal nu o voi face. În continuare, autoritățile nu au reușit, și aici nu mă refer doar la cele din România, dar și la cele din alte țări, europene în primul rând, să facă dovada certitudinii că folosind acest vaccin situația se îmbunătățește. Dimpotrivă, avem persoane vaccinate care continuă să se îmbolnăvească sau să transmită boala, deci nu există certitudinea că vaccinându-ne vom întrerupe transmisia acestei boli. Nu mai departe de zilele trecute, Austria a decis să reintroducă carantina, și pentru cei nevaccinați, dar și pentru cei vaccinați! Și atunci, vă întreb și mă întreb, și-i întreb pe toți ceilalți, despre ce fel de certitudini discutăm atunci când vorbim despre vaccinare?”, a declarat Diana Șoșoacă pentru impact.ro. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare