Coronavirus

COVID-19. Una dintre primele fabrici de cămăși din România, cu magazine în Brașov și Sighișoara, produce echipamente medicale

 

Una dintre ele mai vechi fabrici de cămăşi din România, care are magazine în Braşov şi Sighişoara, a început producţia de echipamente medicale, precum măşti şi halate, dar şi cearşafuri pentru spitale.

Fabrica 1949 Târnava, din Sighişoara, este una dintre cele mai vechi fabrici de bluze şi cămăşi de pe piaţa locală, iar recent a început producţia de echipamente medicale, atât de necesare în contextul pandemiei de COVID-19.

Unitatea are o capacitate de producţie lunară de 40.000-45.000 de articole medicale de unică folosinţă, ce vor fi realizate din ţesături speciale certificate Oeko-tex („încredere în textile”), achiziţionate din România şi Germania, potrivit unui comunicat preluat de Ziarul Financiar.

„Veniturile fabricii noastre erau asigurate de producţia articolelor de modă şi de uniforme. În două săpămâni însă a trebuit să ne adaptăm, am găsit furnizori de materii prime şi am dat drumul la producţia de echipamente medicale, ca să ne putem ţine angajaţii şi să asigurăm continuitatea business-ului, dar în acelaşi timp să susţinem instituţiile medicale cu produse româneşti la preţuri juste”, a declarat Cristina Hâncu, director general al 1949Târnava, potrivit comunicatului de presă.

În prezent, fabrica 1949Târnava are 121 de angajaţi şi a terminat anul 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 4,5 milioane de lei din producţia de articole vestimentare de modă, având o capacitate de producţie de 20.000-30.000 articole lunar.

La sfârşitul acestei săptămâni, compania va finaliza prima serie de combinezoane medicale. „Capacitatea de producţie este de aproximativ 2.000 de bucăţi pe zi”, se arată în comunicat.

„Noi suntem o afacere românească 100%, fabrica Târnava România funcţionează din anul 1949. Pentru această perioadă, ne-am descurcat singuri, ne-am reorganizat, însă avem nevoie ca statul să ne ajute cu achiziţii centralizate şi transparente pentru articolele medicale, ca să avem acces la piaţa de desfacere locală”, a explicat Cristina Hâncu.

Oficialii Ministerului Economiei au spus că circa 100 de firme au contactat până acum instituţia pentru a-şi pune fabricile la dispoziţia instituţiilor care au nevoie de diverse echipamente în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, conform zf.ro.

Mihai Păsculescu, preşedintele Federaţiei Patronale a Textilelor, Confecţiilor şi Pielăriei (FEPAIUS), a afirmat recent că industria de textile din România este pregătită pentru a produce echipamente medicale de protecţie precum măşti şi combinezoane, singurul element care lipseşte fiind materia primă.

Fabrica din Sighişoara este una dintre primele fabrici din România care a produs cămăşi pentru bărbaţi. Ea a asigurat producţia pentru branduri de referinţă, precum Maison Labiche, MaxMara, Marella, Luisa Cerano, Maison Kitsune, Maison Margiela, Paper London sau Wappen.

Totodată, compania a produs şi sub brand propriu, articole ce sunt comercializate în magazinele Târnava din Sighişoara şi Braşov.

Industria textilă şi de îmbrăcăminte din România număra circa 154.000 de angajaţi în 8.335 de companii cu afaceri de aproape 17,3 miliarde de lei în 2018.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare