Coronavirus

COVID-19. Două focare în monitorizare, ambele aproape de municipiul BRAȘOV

 

Braşovul avea luni 138 de cazuri confirmate cu noul virus, cu două focare în atenţia autorităţilor sanitare.

Potrivit unei declaraţii date pentru Știrile Pro TV de dr. Nicuşor Bîgiu, managerul Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Braşov, unitate de suport COVID-19, la această oră în atenţie sunt două focare, ambele aproape de municipiul Brașov, Codlea şi Tărlungeni.

La Codlea, punctele critice sunt Ambulanţa şi secţia de Urgenţe a spitalului (nouă cadre medicale) plus alte cazuri în rândul populaţiei, printre care şi un pastor penticostal cu familia, iar în comuna Tărlungeni s-ar înregistrat un număr semnificativ de cazuri, unele surse vorbesc de câteva zeci, dar din alte surse ar fi, cu tot cu satul Zizin, 12, romi reveniți din străinătate, cu risc mare de răspândire în comunitate.

De la Spitalul Municipal Codlea, cadrele medicale din unitatea sanitară care au fost în contact cu cele două asistente confirmate pozitiv au intrat în autoizolare.

Potrivit viceprimarului cu atribuții de primar al municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, este vorba despre 10 cadre medicale autoizolate, dar activitatea spitalului se desfășoară normal. El susține că cele două asistente de la spital care s-au infectat au intrat în contact cu personalul medical de pe ambulanța substației din Codlea.

„Încă de la început, noi am pregătit un plan de continuitate a activității la nivelul spitalului. Au fost aduse alte cadre medicale, astfel că spitalul este funcțional”, a declarat viceprimarul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare