Coronavirus

COVID-19. Dan Bittman vine cu noi teorii despre pandemie

 

Cântărețul Dan Bittman a susținut aseară la Antena 3 că personalul medical nu are curajul de a vorbi despre pandemie de teama repercusiunilor.

E o lipsă de coerenţă. De aici vine tot, din organizare, din lipsă de coerenţă. Se contrazic unii cu alţii, unii au dreptate mai multă decât alţii. Mă întreb, nu ştiu, din 18 milioane de români, nu mai găsim specialişti, nu mai există oameni competenţi, nu mai vrea nimeni să facă un pas în faţă şi să spună: numai aşa trebuie făcut. Am avut neplăcuta ocazie să stau de vorbă cu medici care mă felicitau pentru curaj şi îmi spuneau, că ei nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel, nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere, li se spune foarte clar, că ai grijă, că mai bine taci din gură, că o să te ţinem minte şi aşa mai departe. Şi nu e vorba numai de medici aici. E vorba de o societate întreagă. S-a ajuns cam ca pe vremea comuniştilor, unde şi atunci când vorbeai şi spuneai bancuri cu Ceauşescu, cineva îţi punea un x, undeva, la un dosar. E ruşinos, e trist, după 31 de ani de la o Revoluţie”, a spus Dan Bittman la Antena 3.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare