Coronavirus

COVID-19. Curtea de Apel Brașov, decizie în defavoarea Guvernului

 

Curtea de Apel Brașov a admis, ieri, anularea unei hotărâri a Guvernului României, ce vizează prelungirea stării de alertă, pe motiv că aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial, conform replicaonline.ro. Potrivit sursei citate, Curtea de Apel Brașov a admis cererea de intervenție principală formulată Adrian Cristian Secu, în dosarul nr. 159/64/2021 și a anulat propunerea CNSU de Prelungire a stării de alertă din luna martie 2021. Hotărârea CNSU nr. 16/2021 a fost declarată inexistentă pentru motivul că nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Iată decizia, preluată de pe site-ul instanței brașovene:

„28.09.2021
Ora estimata: 13:00
Complet: Fond C9.
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: HOT. Respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii, excepţii invocate de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul accesoriu în interesul pârâtului- Ministerul Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de chemare în judecată şi la cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia pentru Siguranţa Urbană şi Mediere. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual active a intervenientului în interes propriu Secu Cristian Adrian, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României. Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Guvernul României prin raportare la cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul în interes propriu Secu Cristian Adrian. Respinge excepţia lipsei de interes, excepţie invocată de intervenienţii în interesul pârâţilor- Ministerul Afacerilor Interne şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de intervenţie principală. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, excepţie invocată de intervenientul în interesul pârâtului – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de intervenţie principală. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum fost modificată, formulată de reclamantul Goga Alexandru Silviu în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului. Respinge cerere formulată de reclamant având ca obiect anularea parţială a HCNSU 16 formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă. Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenientul accesoriu Asociaţia pentru Siguranţa Urbană şi Mediere, prin Preşedinte Ionel Spătaru. Admite în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul SECU CRISTIAN ADRIAN. Constată inexistenţa Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 16/10.03.2021. Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Secu Cristian Adrian în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă. Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Afacerilor Interne. Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, formulată de intervenientul accesoriu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Respinge cererea formulată de intervenientul în interes propriu Secu Cristian Adrian de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 402 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 28.09.2021.
Document: Hotarâre 97/2021 28.09.2021”.

Pe rolul Curții de Apel Brașov se află și alt dosar în care reclamant este brașoveanul menționat, iar pârâți sunt Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne – vezi AICI. Obiectul dosarului este „anulare acte administrativ cu caracter normativ ordin nr.23/15/2021”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare