Coronavirus

COVID-19 BRAȘOV. Ședință de îndată a Comitetului pentru Situații de Urgență. Ce decizii s-au luat

  • CJSU1_282888.jpg
 

După ce Guvernul a decis astăzi deschiderea restaurantelor din interiorul clădirilor, însă doar dacă incidența cumulată a cazurilor pozitive COVID-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a convocat o ședință de îndată a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). 

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 31 august, Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Prin noul act normativ adoptat luni de Executiv (care parafează Hotărârea nr. 43 din 27 august a Comitetul Național pentru Situații de Urgență) este permisă deschiderea unităților de alimentație publică care funcționează în interiorul clădirilor, începând cu 1 septembrie. Această măsură este valabilă pentru județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori. Dacă această incidență este depășită, vor putea fi deschise numai pentru persoanele cazate restaurantele sau cafenelele din incinta hotelurilor, pensiunilor sau a altor tipuri de unități de cazare.

Având în vedere faptul că, potrivit datelor prelucrate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 înregistrate în județul Brașov în ultimele 14 zile este de 0,92/1.000 de locuitori, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov au decis că, în acest moment, nu este cazul restricționării sau închiderii, după data de 1 septembrie, a activității operatorilor economici care desfășoară activități de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, pe teritoriul județului Brașov. 

Tot în condiții speciale
 
Conform actului normativ emis luni de Guvernul României, administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum doi metri între mese. De asemenea, la o singură masă pot sta maxim 6 persoane.  
Tot de la 1 septembrie, este permisă reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție. Nu în ultimul rând, Guvernul a decis creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.
Totuși. de la 1 septembrie nu vor putea fi redeschise cluburile și discotecile.

Restricțiile pot fi reintroduse pe localități

Pe de altă parte, membrii CJSU Brașov au stabilit că dacă, în urma prelucrării datelor și analizei situației epidemiologice generate de pandemia COVID-19, se va constata o evoluție nefavorabilă într-una sau mai multe localități din județ, de natură a pune în pericol comunitatea/comunitățile respective, se vor întruni de îndată și vor adopta măsuri de restricționare sau închidere a activităților de tipul restaurantelor și cafenelelor, precum și a cinematografelor, spectacolelor sau concertelor, conform atribuțiilor conferite CJSU de actele normative în vigoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare