Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Amenzi de peste 40.000 de lei, aplicate de polițiști și jandarmi în ultimele 24 de ore

 

Noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc, în ultimele 24 de ore, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Polițiștii brașoveni au verificat 116 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 36 de operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 3.200 de persoane, 136 de mijloace de transport persoane și alte peste 320 de autovehicule. 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 317 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 292 au fost date pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 25 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală fiind de 30.750 lei.

Totodată, polițiștii au verificat peste 3.750 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fără a fi găsite nereguli.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 55 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 132 de locații. De asemenea, au legitimat 46 de persoane și au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 lei. Au fost verificate și 142 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare.

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Burebista” Brașov au legitimat 39 de persoane și au verificat 35 de locații, aplicând 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 lei.

Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri. Totodată, solicităm respectarea prevederilor H.G. nr. 935/2020, act normativ care la a intrat în vigoare la data de 09.11.2020, ora 00.00 (n.r. privind deplasarea pe timpul nopții) (…).
Suntem și vom fi prezenți pe raza întregului județ Brașov și aplicăm legea în litera și spiritul ei!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare