Coronavirus

CORONAVIRUS. Preot amendat cu 20.000 de lei. Slujbă cu 31 de persoane în Vinerea Mare

 

În ciuda restricţiilor impuse de autorităţi prin ordonanţele militare emise, 31 de persoane au participat la slujba din Vinerea Mare l-a o biserică din localitatea Recea, judeţul Maramureş.

Poliţiştii au ajuns la biserica respectivă, preotul fiind amendat cu 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanței militare.

Oamenii prezenţi la slujbă au fost şi ei controlaţi. Toţi aveau adeverinţe pe propria răspundere completate, dar acestea nu justificau prezenţa în locul respectiv. Ei au fost înştiinţaţi că vor primi amenzile acasă.

„Poliţiştii maramureşeni care se aflau în misiune şi efectuau, vineri, activităţi de patrulare pe raza comunei Recea au constatat că în biserică se oficia o slujbă religioasă, unde au participat mai mulţi cetăţeni. Poliţiştii au solicitat întreruperea slujbei religioase, iar preotul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei militare. De asemenea, în lăcaşul de cult au fost identificate alte 31 de persoane. Poliţiştii efectuează verificările necesare pentru a stabili şi identifica câte dintre acestea au avut atribuţii pentru oficierea slujbei religioase, respectiv pentru Paşti – pregătirea pâinii binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin”, au comentat reprezentanţii Prefecturii Maramureş.

FOTO: captură Digi24


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button