Coronavirus

CORONAVIRUS. Peste 12 milioane de MĂŞTI fără adaos comercial. De unde pot fi comandate

 

UPDATE. Stocul de pe site-ul eMag a fost epuizat. Probabil vor fi disponibile alte măşti în zilele următoare. 

Preţurile măştilor, care înainte de pandemia de coronavirus costau între 50 de bani şi un leu, au „explodat” în ultima perioadă, o bucată fiind vândută chiar şi cu 8-10 lei.

La preţuri rezonabile se pot comanda de acum online.

Peste 7 milioane de măşti cu trei pliuri sunt disponibile pe site-ul eMag. Un set de 50 de bucăţi costă 146.83 de lei. Cum interesul este mare, dar şi pentru prevenirea revânzării acestora la preţuri crescute, comenzile sunt limitate. Având în vedere stocurile actuale, preţul fără adaos este de 146,83 de lei şi va fi actualizat săptămânal, lunea şi joia, pe baza costului mediu ponderat de la fiecare aprovizionare, afişat transparent în pagina produsului.

„Începând de azi, setul de măști simple cu trei pliuri este disponibil la eMAG și poate fi livrat rapid, în orice localitate. Ne dorim că fiecare român să aibă acces la măsuri de protecție de baza, astfel că am decis să vindem fără profit acest produs. Fără a fi specializați în această categorie de produse, am învățat și ne-am adaptat, din mers, astfel încât să putem veni în întâmpinarea unei nevoi pe care oamenii o au în aceste zile și care vizează sănătatea publică”, a spus Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Totodată, Altex România pune la vânzare 5 milioane de măşti la preţul de 2,99 de lei bucata, potrivit unui comunicat remis Agerpres. Oferta este deja disponibilă pe altex.ro şi mediagalaxy.ro şi va intra în toate magazinele Altex şi Media Galaxy din ţară, începând de săptămâna viitoare.

„Săptămâna viitoare, va ajunge în ţară un lot de importuri directe, iar de atunci produsele vor fi disponibile şi în magazinele Altex şi Media Galaxy din toată ţara. Cantitatea contractată este de peste 5 milioane de măşti. Vor fi disponibile continuu şi nu vom avea nici un adaos comercial. Acesta este un moment în care primează siguranţa oamenilor şi nu costurile. Altex, ca firmă românească de tradiţie, are datoria socială să se implice direct în asigurarea bunăstării românilor. Iniţiativa eMAG este una lăudabilă, pe care o salutăm şi la care ne alăturăm. De asemenea, vom face eforturi de optimizare a achiziţiilor, astfel încât să putem veni cu preţuri şi mai mici, în perioada imediat următoare”, a declarat Dan Ostahie, fondator şi CEO Altex România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare